Dacă pornim de la întrebarea „ce a vrut să spună autoarea”, nu aș putea spune că sunt impresionat de carte deși povestea are ce ar numi mamă mea „un sâbure de adevăr” destul de consistent. Este o poveste dramatică, e drept, dar parcă esența traumei scapă printre degete.
Dacă însă pornim de la întrebarea „ce am înțeles eu” aș spune că este o carte care mă pune pe gânduri cu privire la ceea ce se nimește drepturi egale la viață și educație. Oare ce șanse are un copil dintr-un orfelinat la o viață „normală”? Cum poate un orfan, un copil dintr-o familie de romi marginalizați, un copil dintr-o familie de bețivi să se măsoare cu mine? E simplu, nu are șanse căci eu nu am doar uneltele pentru a descifra contemporaneitatea dar și un intelect extraordinar dezvoltat în lumina unor privilegii. Cum deci aș putea să îl privesc cu condescendență când nou n jucăm același joc.
Am ascultat cartea pe Scribd sub lectura Saschia Maarleveld
