Doi metri pătrați de liniște

Lună: ianuarie 2024

Film – Ernest and Celestine

Cu mulți, mulți ani în urmă eram la o răscruce de drumuri între a continua pe drumul pe care eram, facultatea de arhitectură, sau a alege alt drum.. Unul din drumurile luate în acel moment în calcul a fost publicitatea. Însă deși mă atrăgea viteza cu care proiectele se desfășoară am realizat repede că nu există nici o legatură între produs și imagine. Și cam așa pare și societatea de azi unde imaginea creată cu privire la anumite grupuri și realitate este cel puțin îndoielnică. Discruminarea este unul dintre cele mai puternice unelete ale clasei politice folosite împotriva unor minorități pentru a exploata și segrega. Diferențele pot fi reale sau imaginare, dar modul în care sunt scoase în evidență nu crează o punte pentru dezvoltare ci sapă și mai adânc o prăpastie.

Un nume mic (Ernest) cu un trup mare (de urs) par să fie diametral opuse unui nume mare (Celestine) cu un trup mic (de șoricel). Doi reprezentanți ai unor lumi aparent antagonice lumi hotărâte că ceilalți sunt o năpastă. Care trebuie fie exploată, fie evitătă. Auzim adesea despre caracterul uman care este cumva potretizat ca fii d putren și din naștere păcătos. Însă este oare? Ete acest caracter putred la fel de eviddent sau natural ca faptul că respirăm, sau este ceva educat în noi încă de mici? Oare „ursul mare și rău” nu este la fel de strâmb ca „ai grijă să nu te ia țiganul”, „plângi ca o fată, „creștinismul este mai pașnic decât islamismul”, LGBTQA+ este „anornal” sunt adevăruri sau doar manipulări politice, minciuni induse pentru a ne scoate în evidență pseudosupremația.

Această animație cu culorile sape pastelate, contururi incerte și o poveste inocdntă poate fi o incredibilă unealtă pentru a aborda cu copii mici conceptup de discriminare și motivele pentru care nu este ok să discriminezi sau să fi discriminat.

De ce comunitate?

O zi! Nu încă o zi! Toate sunt la fel fără rost. Un șirag necontenit de provocări care duc la absolut nimic. Te trezești, mergi și tragi ca un sclav și când te uiți pe card trebuie iarăși să alegi: mâncare, chirie, facturi. Și anul acesta în concediu o să stai acasă, poate văruiești balconul.

Vrei să scapi, dar unde? Este o mare închisoare. La noi salariu nu îi mare dar măcar ești printre ai tăi. De prinzi un post „dincolo” o să fi printre străini ce nu știu ce îi sarmaua și ia, și nu au jucat șotronul sau elasticul în copilărie. Dar orice ai alege ești închis o viată în mici cămăruțe fără soare pe care scrie „birou”.

Ai vrea să nu treacă iarna fără să vezi soarele, să nu treacă primăvara fără să vezi merii înflorind, să nu treacă vara fără să vezi berzele croncănind, fără să treacă toamna fără să vezi cerul încruntându-se. Ai vrea să simți pământul sub picioare, stropii ploii spălându-ți chipul, ai vrea să cânte adierea vântului pringre frunzele pădurii prin care te plimbi, ai vrea să respiri un aer curat și să bei o apă proaspătă de izvor. Ai vrea să spui „mulțumesc pentru o nouă zi” în fiecare dimineață, nerăbdător să încep o nouă aventură. Ai vrea să-ți vezi copiii crescând sănătoși și cu noi perspective iar tu să îmbătrânești frumos, depănând nepoților verzi și uscate.

Ști că știu că ști dar aparent trebuie spus: divorțează de oraș, iați cârpele și păpușile și mută-te în natură sau măcar într-un sat. Aștepți momentul potrivit când „toate” se vor alinia dar dacă începi cu „aștept” vei aștepta o viață. Viața însă din fericire nu este perfectă și nici decizia ta, tot ce trebuie să faci este să fii sincer: ce sunt dispus să „plătesc” pentru visele mele.

În urmă cu ani ți-aș fi spus să cumperi un teren și să construiești o casă, sau să iei o casă veche să o dregi în timp. Par detalii relevante căci nevoia de adăpost și securitate sunt esențiale vieții însă nu adresează sub nici o formă sustenabilitatea pe termen lung a alegerii. Să câștigi un ban, să pui pâine pe masă și să ai un minim de confort par esențiale, și le vei avea, dar ce vei face apoi? Cu cine vei socializa, cum vei educa copii, cum te vei doftorici, pe cine vei tocmi când vei avea nevoie de ajutor? Astăzi ești în floarea vârstei plin de putere și entuziasm, dar mâine, poimâine, la bătrânețe cine îți va fi alături cum te vei descurca?

În sat vei fi mereu doar o vinitură, unul neoțăran cu patalama de orășean care s-a împrietenit cu unul doi dar la nevoie de nădejde nu va fi nici unul. În natură te-ai descurcat o viață cu grădina, găinile și un câne, dar la bătrânețe cine va sparge lemnul, cine va căra merinde de la oraș, cine va drege acoperișul sau panourile solare? A întreba de teren sau casa veche este ca și cum te-ai gândi la glazură înainte să înveți cum să faci tortul. Important? n spui că nu, dar doar un detaliu.

Astăzi îți spun că alegerea este în altă parte, alegerea sustenabilă este o comunitate, și nu de oricare ci una intențională. De ce? Pentru că o comunitate internațională nu se formează din întâmplare ci prin implicarea activă a membrilor săi și toți sunteți la fel de nou-veniti. Alegând să faci parte dintr-o astfel de comunitate vei face parte din viața socială și vei ajunge să consideri pe toți prieteni, să te poți baza pe ei și ei pe tine la nevoie. Fiind o mare diversitate de vârste cei bătrâni vor putea împărtăși din experiența lor de viață și vor avea la nevoie alături pe cei tineri.

De veți decide împreună să cumpărați mai multe case în același sat la clacă se va repara mai iute un acoperiș, se vor pune lemnele de iarnă cu mai mare plăcere în șopron iar fiecare din pasiune se va pricepe la unele și va primii ajutorul pentru altele.
De veți alege să luați un teren și să construiți ceva relațiile se vor construi odată cu casele și spațiile comune. Veți putea să împărțiți spații comune precum o seră, bucătărie de vară sau spălătorie, unelte, mașini păstrând însă intimitatea și personalitatea vieților și spațiilor private.
Indiferent ce veți alege veți crește împreună și veți îmbătrâni împreună, veți accepta noi membri și îi veți vedea pe uni plecând, veți lua decizii împreună și vă veți bucura sau suferii pentru deciziile luate, veți avea lucruri împreună și lucruri separat, veți avea pe cineva la nădejde și veti fi nădejdea altora.

Pânza de păianjen – Cella Serghi

Cunosc atâtea despre lumea actuală dar și despre trecutul acestei lumi, dar prea puțin despre țara în care locuiesc și zbuciumările sale. Dar iată această carte îmi deschide o fereastră către dificultățile vieții din societatea românească de la început de secol XX. Și chiar dacă povestea este relatată într-un foarte clar cadru al acelei perioade , traumele, zbuciumarile și dificultatea depășirii lor sunt extrem de actuale.

Povestea în sine te voi lăsa să o descoperi singur însă te întreb: ai avut ce pune pe masă când erai copil, lipsurile materiale te-au făcut să te retragi, să te ascunzi în fața celor dragi, să vrei să scapi de rușine și umilință și să fi mereu tras înapoi de o pânză invizibilă de păianjen în care ești captiv? Probabil că nu, însă cum te-ar forma aceste experiențe? Cum ai privi lumea și care ar fi alegerile tale când tot ce faci pare să faci cu mâinile legate?

Această carte este despre neajunsurile copilărie și despre rușinea care crează traume, despre nedreptate față de cel mic și învizibilitatea acestei nedreptăți în ochii celor mari, despre privilegiu și lupta de a ieși din mizerie, despre nădejdea pe care o punem în iubire și dezamăgirea neînpărtășirii, despre deziluzia unei lumi care prin muncă credeai că îți va oferii totul, despre a trăi cu un permanent nod în gât speriat de perspectiva ca vei fi descoperit. 

Trăim cu senzația că cel ce va munci va răzbi la suprafață, că cinstea este un atu, că cel onest va fi lăudat, că toți avem aceleași șanse. Ce minciună, fantasmă toarsă în fire fine de pânză de păianjen de prădători lipsiți de scrupule sau etică.

O carte audiată sub lectuta Soficăi Scarlat.

RUȘINE ROMÂNIEI

RUȘINE guvernului!
RUȘINE parlamentului!
RUȘINE președintelui!
RUȘINE clasei politice românești!

Dacă după 7 octombrie am fost alături de Israel este de înțeles căci crime împotriva umanității nu sunt justificate indifetent de situație.

Însă ce ființă cu coloană vertebrală mai poate încă susține Isrselul acum când 24000 de oameni au murit, când zilnic moare cel puțin un jurnalist, cadru medical, cadru didactic, când au ras de pe fața pământului biserici, moschei, școli, gradinițe, teatre, biblioteci, univetsități spitale, infrastructură?

Ce ființă cu coloană vertebrală mai poate susține un stat care face asemenea atrocități și deși le declară în gura mare și pune în aplicare cu bestialitate are tupeul să se justifice în fața Curții internaționale de justiție ca fiind „acuzații nefondate”.

Suntem o țară semnatară a convenției antigenocid dar ne lipsește coloana vertebrală ca măcar să susține demersul Africii de Sud dacă nu să ieșim noi în față așa cum ne cere legislația intetnațională.

Atâția tineri au murit ca noi să fim o tară liberă însă nu ne-am vândut doar trupul prin privatizarea industrie și terenurilor românești dar ne-am vândut sufletul, tributari fiind astăzi nu imperiului Otoman sau Austroungar ci celor care sunt dispuși să ne dea să ciugulim din palma lor. Câini de încredere suntem pentru marile puteri, gata să dăm din coada când ni se aruncă o bombinică și gata să facem aport când ni se ordonă.

RUȘINE ROMÂNIEI!!!

Owen Jones

Scurt metraj – Full time

Ciudat cum societate reușește să strivească orice pasiune și orice implicare civica prin ceea ce numește full time job. Un job plin de semnificatie ar trebui sa adreseze atat pasiunile cat si sa serveasca societatea insa cel mai adesea sunt lipsite de sens. Totusi acceptam acest lucru pentfu catuse de aur, iar cand realizam ca viata a trecut pe lang noi e prea tarziu. Prietenii au disparut, corpul a ruginit iar orizontul este aproape.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén