Lună: martie 2025

Home schooling sau school at home?

On martie 19, 2025

Tocmai am avut un oaspete din Polonia, o fată de 18 ani care face HS așa că evident am profitat de situație pentru a afla mai multe despre sistemul lor educațional.

Se pare că odată cu COVID au descoperit că similar cu România legea spune cu sunt obligatorii 12 ani de școală dar nu obligă la prezența într-o clădire ci doar să fie înscriși undeva. Așa că un “băiat deștept” a creat o școală online unde se pit înscrie copii pentru a face HS. Interesant este că în Polonia școlile primesc o sumă fixă pentru fiecare elev indiferent dacă școala este fizică său online (se pare că șmecheria era în lege de mult dar nimeni nu s-.& prins până acum 4 ani când a fost înființată prima și pentru moment prima școală online/HS).

Datorită acestei șmecherii legislative pentru elev școala online este ca și gratuită plătind doar o mică sumă lunară (dacă am înțeles corect 30€/lună. Însă din același motiv școală online/HS urmează aceeași programă cu școlile fizice avantajul fiind că poți să îți faci programul cum vrei și nu ai decât un test la sfârșitul semestrului (zero extemporale). Trebuind însă să respecte identic programa publică nu pot oferi nimic de interes și nu pot fi o școala specializată (școală sportivă sau de arte).

Și asta ar putea fi ok dacă nu ai o problemă cu programa standard până când auzi că recent datorită evoluție războiului din Ucraina guvernul polonez evaluează că în cadrul cursului de apărare pe care copii îl urmează începând cu clasa a 9-a vor să introducă folosirea de arme de foc ( se vor pregăti cu arme cu aer comprimat în poligon).

Acum nu știu ce ați face dar dacă ș în școala online/HS ai obligația de a trage cu un pistol atunci…
Cât privește corporatizarea educației cred că este cel puțin rău dat fiind că ia bani din sistemul public care și așa abia se descurcă lăsând omul de rând cu o educație și mai slabă…

Earth – Life like a video gsme

By Tudor Tescoveanu

On martie 15, 2025

In linkuri

Am primit deunăzi link-ul de mai jos de la un om cu care am.început sa leg o interesantă prietenie. Cine ar fi crezut că o eșuată vizita în București aș fi reușit să pun într-o lumină interesantă doar pentru că am vrut să înfrunt “fantomele” trecutului.

Revenind la link este o interesantă perspectivă asupra vieții abordată prin logica un joc video. Totuși dacă tot suntem aici să luăm un „creion” și să analizăm.

Pentru că lista e mai scurtă voi începe cu lucrurile negative. Vorbește prea des de „coins” și îi preia capitalist (special pentru tine C am folosit cuvântul) căci lasă de înțeles că fără nu se poate, că acesta pare să fie un important scop al jocului (deși pe lista finală cum să ajungi pe „leaderboard” nu apare. „To make a character” pare să fie unicul mod de a fi părinte și deși nu cred că este intenționat are un aer de condescendență adopția fie neexistând ca opțiune fie fiind o soluție inferioară.
Dacă păstra ideea de NPC ca un semnal de alarmă era perfect dar când dă exemplu unui „shopkeeper” ca NPC și faptul că sunt o necesitate în joc sună incredibil de condescendent pentru joburi incredibil de necesare și colonialist căci „fără NPC de unde am avea atâtea lucruri la prețuri mici”.

Trecând însă peste aceste mici „erori” îmi plac multe precum ideea că avem prea multe programe care rulează în fundal, ca un coach are „cheat codes”, că sunt atâtea tentații iluzorii care ne împiedică să facem „levul up” și că e important să ne alegem „quest-urile”, sau cum ar spune C „antreprenoriat”.

Însă cel mai interesante sunt criteriile care fac jocul distractiv (dacă stabilești conexiuni și relații de iubire, dacă te implici în activități semnificative, dacă ai o mentalitate echilibrată, dacă ai o sănătate bună, dacă ți-ai găsit un scop în viață), ce calități ai nevoie pentru a crea „questuri” (Curiozitate, pasiune, sens, autonomie și abilități.) și care sunt criteriile secrete la evaluarea finală (dacă am trăit cu dragoste în inimă și nu cu frică, dacă am fost colaborativi și nu individualiști/exploatativi,dacă am fost adaptabili, dacă am fost autenticitate și dacă am contribuit)

Vizionare plăcută!

White guilt – Remușcarea privilegiului alb

By Tudor Tescoveanu

On martie 12, 2025

In eseuri

Privesc această “foaie albă de hârtie” și este ușor ironic dat fiind că vreau să vorbesc despre privilegiul omului alb. Este o altă expresie care spune că nu vezi pădurea de copaci și tot așa cei mai mulți nu sunt conștienți de enormul privilegiu al faptului că sunt membri ai etniei majoritare (români), ai religiei majoritare (ortodoxi), ai culorii de piele majoritare (european), trăim în România unde avem garanția siguranței (poliția), păcii (NATO și UE) și garanția sănătății (asigurați).

Pe deoparte privim cu condescendență la romi care nu au nici etnia, nici religia și nici culoarea pielii potrivite, ca să nu mai vorbim de siguranța zilei de mâine, iar pe de altă parte credem că dacă noi am reușit înseamna că pot și alții, că dacă nu au reușit înseamnă că nu au tras de ajuns de tare, că sunt leneși și că le place să stea cu mâna întinsă.

Însă ce uităm este că dincolo de privilegiu, multă muncă și determinare este nevoie și de incredibil de mult noroc. Într-un sistem ierarhic posturi sunt finite dar drumuri prin care să ajungi la ele sunt infinite. Poate părea că ai ajuns unde ești doar prin determinare și multă muncă, dar deși acestea sunt reale ca totul să fie complet altfel e nevoie doar de un mic “ghinion”. Se putea ca în ziua de interviu să plouă, se putea ca la întâlnirea ea să nu ajungă și astfel să nu ai același statut sau ea să nu fie mama copiilor voștri, sau când ți-ai terminat de construit casa un incendiu întâmplător să îți năruie tot și să nu mai ai din ce să o pornești de la capăt.

Dar poate ești ca mine și toate planetele ți s-au aliniat și tot ce ți-ai putea dori ai obținut, și atunci te întrebi de ce tu și nu alții, de ce altora le lipsește și tu ai din belșug, de ce tu ai sprijinul familial și prietenii, curajul și încrederea în sine, banii și educația. Sper să te preocupe și să încerci să dai din preaplinul tău căci deși nu pare ai deja mai mult decât majoritatea, ai totul.

Poate că sunt naiv și poate că sufăr de sindromul salvatorului, dar dacă îi atunci acela să fie păcatul meu și cei ce nu au nimic să primească o bucată din mine, încredere de sine, optimism, perspectiva, suportul familial, resursele, cumpătarea, educația, norocul. Mie sigur mi-ar fi mai ușor să duc așa povară.

Film – Somewhere in time

By Tudor Tescoveanu

On martie 12, 2025

In film

Un film bun nu aș spune că este, totuși cred că este un film captivant care m-a ținut în priză până în ultima clipă. O poveste de dragoste în care timpul joacă un rol incert, undeva între facilitator și piază rea, o poveste de dragoste în care dragostea la prima „pre”vedere este o normalitate și în care această dragoste rezistă infiitul test al timpului.

Nu cred în dragoste la prima vedere, deși mi s-a întâmplat odată, și nici în dragoste care trece testul timpului, deși am visat pe cineva timp de 20 de ani iar alta a declanșat epilepsia mea, chiar și așa filmul are ceva care mă face să îl recomand, o aroma neașteptată dat fiind ingredientele, un mister a cărui cauză sau rezolvare nu o dibuiești.

Și astfel privind filmul am realizat, încă o dată, că pentru a primi e necesar să dai căci doar un ulcior gol poate fi umplut. Doar scriind și eliberând preaplinul din mine voi putea scrie ceva ce nu sunt eu căci tot ce am așternut până acuma pe „hârtie” poate fi cel mult interesant relatat dar nu creativ. Deși simt actul de creație cum fierbe în mine nu poate ieși la suprafață până nu voi elibera spuza experiențelor anterioare pentru a face loc creativității.

How to think like a monk – Jay Shetty

By Tudor Tescoveanu

On martie 2, 2025

In cărți

Cărțile de dezvoltare personală au trezit mereu în mine un soi de antipatie, desgust, pe deoparte pentru că mi-am imaginat că ofera soluții concrete, „faci x și vei fi fericit”, și pentru că ideea de a mă lăsa pe mainile altuia pentru a merge înainte înseamnă că sunt în capabil sa dezinteresat să rezopv singur propriile provocări.

Am urmărit însă pentru multă vreme canalul de youtubr al lui Alain de Botton, School of life, și poți cu ușurință sa privești conținutul disponibili ca material de dezvoltare petsonală. Cum însă acest canal mai mult punea întrebări și ridica probleme decăt să dea soluții, cumva vazând acest titlu mi-am spus că vreau să îmi încerc norocul. Poate că era o sămânță de încredere căci se pare că îl auzisem mai demult într-un podcast, dar cine știe.

Dacă ai cartea tipărită citește-o astfel căci deși este citită de autor nu cred că este cel mai bun format cu excepția situației în care o asculți cu o mână pe butonul de pauză și cu alta pe un creion cu care îți faci notițe.

Este o carte densă care deși durează 11 ore să o audiezi nu ar trebui să o citrști în câteva zile așa cum am făcut-o eu în această primă instanță. Să încerc să scriu o recenzie ar fi la fel de inutil și irealizabil cum ar fi să scri o recenzie despre biblie sau Profetul de Kahill Gibran. Biblia, cel puțin teoretic, este un compendiu de parabole care să te îndrume în viață la fel cum cele două cărți cuprind o sperie d învățături despre multe din culorile vieții.

Ce pot spune este că este o carte scrisă cu multă modestie din dorința de a împărtăși o experiență, o perspectivă, care ne poate ajuta pe oricare. Însa nevoile noastre sunt diverse atât de la individ la individ cât și în timp motiv pentru care cartea poate fi recitită în momente de cumpănă, sau poate mai bine în momente de relaxare, căci va oferii inspirația potrivită pentru acel moment.

Carte audiată sub lectura autorului.