Cu mai puțin de un an în urmă terapeuta m-a întrebat cum mă văd peste 5 ani. Și iam răspuns că mă văd dispărut. Nu mort, ci dispărut din ecuația societății contemporane. Dar cum aș putea să dispar căci doar admitând că există pot să îi neg existența, iar negând-o îi confirm existența căci doar ceva care există poate fi negat sau ignorat.
Da, poate sunt lucruri fără de care nu voi putra trăi, un cui, un litru de benzină, internet și telefonie, poate un kilogram de pâine sau măcar făină. Nu pot să fiu complet autosustenabil și nimeni nu poate fi, fie fără majore renunțări, fie fără cooperarea unei comunități care să se sprijine cu muncă și diverse abilități.

Dar dacă nu renunți la societate cum mai poți să te bucuri de lucruri mărunte cum îi o banană care dincolo de prețul complet ridicol din acest moment ajunge în coșul meu prin exploatare nu doar a unor oameni ci a țări întregi, a continente. Iar banana este doar unnexemplu căci bateria caseu, haina de pe mine, produse alimentare sunt realizate doar prin exploatare fie a oamenilor, fie a mediului, iar acolo unde există exploatare sistemică există cicatrici.

https://youtu.be/WWBCl8huNMA