Când locuiești în mijlocul pădurii ai timp, timp să studiezi, să gândești, să visezi, să te bucuri de lucruri mărunte. După zile de ploaie azi a ieșit soarele și am plecat în pădure cu ai mei câini. Pământul era rece și umed așa că nu m-am întins decât pentru o clipă pe un pat de mușchi. Câini au venit peste mine și printre boturile lor curioase se vedea un petec de cer și coroanele brazilor. Este bucățica mea de rai de care uneori mă bucur, însă este doar un vis, visul meu.

în restul lumii există exploatare, discriminare, sărăcie, ipocrizie, așa că mai des cad în depresie știind că eu am totul și prea mulți au nimic. Cu ce am „greșit” eu pentru a avea această viață tihnită și nu altul, alții? Cum și cui aș putea să dăruiesc din ce am? Vei spune că nu sunt Atlas și lumea nu este pe umerii mei însă nu pot ignora atâta suferință. Nu pot da din umeri.

Dar dacă nu pot schimba lumea cu vârful unei baghete atunci poate aș putea planta semințe care cu putin noroc să aducă fericire. Poate scriind pot oferi speranță, poate optimismul vieții mele este molipsitor, poate drumul pe care am pornit va inspira și pe alții. Nu pot renunța să știu despre nedreptatra acestui sistem dar pot alege să nunîi fiu și eu victimă.

Fotografia de copertă de John Diez