Autor: Tudor TESCOVEANU Page 11 of 12

Îți mulțumesc C. Pentru ce m-ai ajutat să învăț.

Nevoia unui partener este la fel de naturală ca apa, aerul, mâncarea. Oricât am vrea să negăm acest lucru suntem ființe sociale având nevoie de companie umană. Uneori putem să ne păcălim, sindromul salvatorului, înconjurându-ne cu animale, însă omul e om.

Însă simpla prezență nu este suficientă, înconjurându-ne doar cu prieteni fiind lafelde aproape de nevoia noastră precum prezența unui câine sau pisici. Sunt acolo dar nu împărtășesc cu noi momentul.

De aceea nevoia noastră când un partener lipsește este mai degrabă foamea unui om flămând decât desertul, unui om îndestulat. Dacă nu am fost răniți astfel încât să evităm o relație căutăm fără răbdare persoana care sane însoțească, care săne fie partener. Și astfel în disperata noastră căutare tindem sa fim superficiali și să ne grăbim sărind trepte mințindu-ne că important este să posedăm acea persoană.

În orbirea noastră uităm că ne dorim că acea relație să fie de durată și nu neapărat pentru că vem stabilitate, căsnicie sau copii, ci pentru că a începe o relație și acunoaște o persoanăeste tare obosito.

De aceea poate o analogie ar fi potrivită, mai ales că este una delicioasă. Shrek spunea ca oamenii sunt precum ceapa, având multe straturi. Eu spune că omul este precum un tort, cu multe feli, dar mai important cu o glazură ce îl acoperă și un blat, cu sau fără cremă ce se ascunde sub această glazură.

În disperarea noastră flămândă privim glazura, admirăm culoarea și luciul, nivelul de detaliu șiapoi gustăm cu grijă pentru a nu ajunge la blat. Odată ajuns la concluzia că glazura este pe gustul nostru, dependenți de ea, facem eforturi să apreciem și blatulconștienți că wl reprezintă masa tortului. Însăghci ce blatul și glazura nu sunt nici din același lucru făcute, nu au nici același gust și nici textură așa ca fie încercăm să schimbăm blatul, fie ne mințim că e bine și așa fie. E uităm în vitrină după altă glazură delicioasă. Ca orice demers început deandoasepea fie va rezulta în eșesc fie în nefericire.

sau…

Începem prina tâia o felie, și cu răbdare, detașați și obiectivi să descoperim blatul, cu sau fără cremă. Blatul însă nu e dulce, nu-i lafel de lucios sau omogen deaceea va fi nevoie de multâ rabdare ai timp. Timpul acordat nu te va face să înțegi doar rezultatul ci să descoperi rețeta ce a dus la așa rezultat. Odată aflată rețeta, sau măcar partea importantă din ea vei descoperi că gpazura nu este o necesitate ci cel mult „cireașa de pe tort”.

Odtă aflată rețeta vei putea iubi nu superficial ci esența acelei ființe, vei putea iubi cine este și ce este, așa cum este și așa cum are ea nevoie, dăruindu-i libertate sau ajutând-o să prindă rădăcini, căci a iubi nu este un sentiment, ci decizia de a te dărui cuiva, de a îndruma și proteja fără să schimbi esența sa, fără să te aștepți la un mulțumesc și acceptând riscul că într-o zi poate îți va întoarce spatele.

A început să crească puiul. A fost alăptat și dragălit, dus la bunici și excursii dar acum „e timpul” de școală.

Ani vor trece și ce ai ales te mulțumește căci „foarte bine” și nota 10 suunt comune în carnetul său de note. Însă deși ești tare mândru de cum crește și cine devine fără să realizezi ai crescut juma de om.

Școala l-a umplut cu laude iar tu i-ai urmat exemplul, însă deși a învățat română nu l-au făcut scriitor, deși a învățat matematică nu l-au făcut matematician, deși l-au învățat chimie nu l-au făcut chimist.

Dar mai important decât toate astea deși l-au învățat filosifie și logică nu l-au învățat să gândească. Și culmea ironiei nu l-au învățat să iubească așa că nu știe să fie copilul tău, prieten, iubit, părinte.

Tot ce a învățat este să fie o roată umilă a unui mecanism pe care nu îl înțelege dar i se supune.

Rolul nostru ca părinte în HS/HE nu este de ai șlefui „dinții” pentru a deveni roata perfectm ci de a-l face OM.

Învață-l să iubească și să fie iubit.
Învață-l să ierte și să se ierte.
Învață-l să respecte și să se respecte.
Învață-l să dăruiască și să primească în dar.
Învață-l să ajute și să fie ajutat.
Învață-l să respecte și să se respecte.
Învață-l să accepte imperfecțiunea și să fie imperfect

Toate astea probabil nu le-ai învățat nici tu dar tocmai de aceea este o minunată oportunitate să descoperiți împreună și să creșteți cot la cotn

Nu știu exact unde am întâlnit cuvintele dar spuneau așa; „Is not that important how much they know but how much they care”.

Pașărea știe să zboare, peștele să înnoate, vulpea să vâneze și albina să facă miere însă niciunuia nu îi pasă ce se întâmplă cu ceilalți membrii ai familiei. Este doar o formă de egoism constructiv menit să asigure supraviețuirea.

Dacă însa luam cei doi parametrii „know” și „care” voi identifica 4 tipologii umane:
1. they know and they care
2. they don’t know but they care
3. they know but they don’t care
4. they don’t know and they don’t care

Cei din urmă le voi spune condewcendent „prostimea” căci nu doar nu le pasă de nimeno dar nu au cunoștințele necesare să poți să le întinzi o mână. Într-un fel ei sunt mainrău decât peștele și pasărea pe care cu nesaț le înfulecă. Sunt cei ce vor vota cu oricine pentru un kilogram de zahăr, sunt cei ce vor trece pe lângă tine de te-ai prăbușit pe stradă sunt cei ce se vor înghesui de black friday să își ia televizor cu diagonală mare și care mereu vor fi nemulțumiți că nu sunt fericiți.

Categoria atreia sunt cei mai periculoși aș spune căci deși știu nu le pasă. Ei vor contorsiona realitatea pentru a le servi scopilui. Sunt cei caare deși se vaită că s-a schimbat clima aruncă mucul de țigară, sunt cei care nu ar dona o lețcaie pentru un cămin de bătrâni sau nu ar cumpăra o carte căci „uite ce mare ajutor mi-a adus mie școala!”. Pe el nu îl vei convinge să ia busul în loc de mașină, să recivleze, să doneze ce îi prispsește sau să plece urechea la ceva care ar putea să îi schimbe minim confortul. În cuvintele unei persoane ce nu mai este nici pe lista mea de cunoscuți : „nu voi renunța la fonfortul de a cumpăra o singură roșie în pungă de plastic doar de dragul planetei”.

Dezideratul ar fi să fim din prima categorie căci doar știind când ne pasă vom ști ce să facem. Cu un bagaj de cunoștințe sănătos și o inimă curată veibputea schimba lumea și pe tine însăti. Problema este că dacă „to know” este ușor de învățat din orice carte, „to care” nu putem învăța între scoarțele unei cărți. O carte ne poate spune ce societatea se așteaptă să facem în anumite situații însa nu ne învață să simțim. „to care” învățăm în sânul familiei, din mângăierea unui părinte, din compasiunea arătată în momente de restriște, în iubirea dăruită fără așteptări de recompensa, în vulnerabilitatea de a recunoaște că am gresit, în sinceritatea căinței când ne ceremn iertare.

Am ajuns și la scopul acestui diatrib. Învățați copilul să scrie și să socotească, cât de înalt este Moldoveanu, pe cine a omorât Ștefan cel Mare, și câți atomi sunt într-9 moleculă de H2O, dar mai împortant învățații „to care”. Doar aatunci HS/HE are un sens.

P.s: nu am uitat de a doua categorie. Reușind să fim din prima categorie putem dărui ceea știm celui ce a avut mai puțin noroc ca noi. Căci qcolo unde este simțire cunoștintele pot să rodească.