Doi metri pătrați de liniște

Autor: Tudor TESCOVEANU Page 2 of 12

Hartie coreana

Odinioară însăși ideea de a ști să scri și să cirești era o raritate. Azi există cărți peste tot iar odată cu omniprezența cărtilor hârtia a devenit ieftină. Poți pretinde că este normal ca anumite practici ineficiente să dispară. Însă una este să dispară ceva ineficient și alta este să dispară dedicatia, pasiunea, implicarea.

Similar poți pretinde că este mai eficient un job la birou și o relație menținută prin social media însă așa cum social media te ține aproape cu ameni pe partra opusă a planetei te ține departe de oamenii aproape de tine, de relatii reale bazate pe emoții, empatie, căldură umană, zâmbete și atingeri.

Citat – Bernice Johnson Reagon

Când încă era în viață spunea „Am fost acolo înainte să ajung, voi rămâne și după moartea mea.” („I was here before i came and when i die i am not living.”).

Tot așa palestinenii au fost în Palestina înainte să existe israelieni, vor continua să existe și după ce sionismul va fi murit. Dragostea de viața, comunitatea, legătura cu glia nu o poate fura nici un tâlhar chiar dacă vine cu biblia în mână amintind de promisiunea unui zeu genocidal.

The Godmakers – Frank Herbert

Am dat peste această carte complet întâmplător pe youtube. Inițial nu am reaizat cine este autorul sau lectorul dar un aer de familiaritate plutea deasupra experienței. Apoi mi-a picat fisa căci era aceeași atmosferă ca poveste și ca voce cu Dune. Și ce să vezi era același autor și același lector.

Cartea este ușurica fiind un „bildungs roman”. Fără ca firul epic să fie legat de Dune se vede aceeași mână, același fel de mister.

Carte audiată sub lectura lui Scott Brick.

Poveste imorală – Rodica Ojog-Brașoveanu

Greu de caracterizat cartea. Bine scrisă? Cu siguranță! Mi-a plăcut? Cu suguranță! O carte buna? Nu știu.

Ce însă știu este că mi-a plăcut tare mult căcu fiind o carte politistă și o carte de o autoare româncă limbajul de mahala, colorat și autohton mi-a mers fix la inimă și m-a făcut să mă simt acasă. Locuri din București pe care le-am șters din memorie, însa cu referiri către produse, posturi tv, ziare și expresii intraductibile au mers ca unse. Senzația era a apartenenței la un grup din care un neam, francez sau american nu vor putea face parte și de vir cunoaște limba căci nu cunosc cultura.

Carte audiată sub lectura Gabrielei.

Soiuri de vinete

În română le spunem vinete sau pătlăgele vinete făcând referire la culoarra lor unică în grădină. Totuși în engleză le spune „egg plant” adică „plantă ou” ca și cum la ei au orbul găinilor și nu pot sprecia nici forma.

Și totuși și unii și alții avem dreptate căci noi, istoric vorbind am cunoscut doar soiul cu pielea vânătă în timp ce americanii când le-au întâlnit prima dată erau soiul alb și exemplare mici, cat un ou de gâscă probabil.

Elucidat acum misterul este momentul să căutăm semințe pentru anul următor pentru a încerca vinete lunguiețe mai ușor teoretic de copt, și vinete albe teoretic la fel de productive dar mai fine în salată.

https://www.liveeatlearn.com/types-of-eggplants/

Misiune în Veneția – James-Hadley Chase

Am început recent să citesc cărți polițiste și aceasta a fost prima și mi-a plăcut tare. Însa apoi citind și altele de alți autori și cu alte diverse personaje principale am realizat că odată ce ai citit una le-ai citit pe toate. Da diferă eroul, și crima, și locația, și povestea dar la sfârșitul programului sunt doar cărți de consum, cărți ce odată citite le vei uita neridicând la fileu nici un subiect remarcabil, neprovocând intelectul decât cel mult pe perioada lecturii nelăsând nici o amprentă asupra vieții tale interioare.

O carte audiată sub lectura Gabrielei.

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

O nouă perspectivă asupra emigrării

Emigrarea este privită ca o povara pentru marile țări, ca un cost fără beneficiu real. Dar înainte să admitem că motivul pentru care există emigrare este pentru că marile țări au exploatat și distrus țările de origibe ale emigranților trebuie să înțelegem dacă acești emigranți sunt cu adevărat o povară sau doar o retorică naționalistă.

Un filmuleț despre Suedia ca destinație, criza emigranților din 2015 și pacienți români tratați în EU de doctori români pentru că acasă nu mai era cine.

Automatic Language Growth – poate un alt mod de a învăța o limbă

Se presupune că odată cu înaintarea în vârstă abilitatea noastră de a învăța o limbă străină scade. Este însă posibil să fie o idee greșită deoarece modul în care învață un copil și în care învața un adult sunt radical diferite.

Podcast – Zoe

Cum am ajuns să ascult Zoe nu mai știu însă mi-a trezit interesul pentru o alimentație nu doar mai sănătoasă din punct de vedere al ingredientelor dar și al diversității acestora cât și al modului în care să mânânc. Mai mult mi-a deschis ochii despre domenii care le credeam neinteresante. Probabil în anul ce vine poate voi devenii membru Zoe căci sunt curios care este starea de sănătate a florei mele intestinale. Între timp monitorizez ce mănânc, ca număr de plante, când mănânc, post intermitent.

https://pca.st/podcast/d93b47b0-7642-013a-d7a7-0acc26574db2

Film – La vita e bella

Pare cumva ironic să văd acum acest film când genocidul din Gaza și Cisiordania se desfășoară cu atât mai mult cu cât acest genocid se întâmplă datorită evreilor. Dar este greșit să spun asta căci așa cum nu toți nemții erau naziști nici toți evreii nu sunt israeliei sau mai precis sioiști.

Cu 75 de ani în urmă un conducător era dispus să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopul. Dar dacă atunci obiectivul de rasă pură nu era camuflat de nimic astăzi genocidul si supremația sunt camuflate în „dreptul la apărare”.

Dincolo de brutalitatea unei realități, atunci ca și acum oamenii cumva reușesc să trăiască, să zâmbească, să fie fericiți, sfidând parcă realitatea genocidului și masacrul ce reușesc să îl transmită în timp real întregii umanități.

Page 2 of 12

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén