Doi metri pătrați de liniște

Autor: Tudor TESCOVEANU Page 3 of 12

Film – Midnight in Paris

Avem mereu tendința să romanțăm o perioadă din trecut pe baza unor detalii idealizate scoase din context. Să visăm este un lucru minunat, și ne dă aripi să zburămn peste mări și tări greu accesibile dar asta nu ne dă voie să fim naivi și să credem în iluzi sau să ne mințim singuri.

Filmul ca poveste nu este o mare capodoperă dar din punct de vedere al scenografie, filmografiei și costumlor este o absolută operă de artă ancorata super în realitate prin intermediul partenerei isterice și Parisului contrmporan dar mai ales al vânzătoarei de anticariat care îmbină perfect realitatea cu pasiune, trecutul cu prezentul.

Film – About time

Ascultam recent un exttas dintr-un podcast și idee generală era că putem fi fericiti dacă ne ferim de vești și informații negative. Deși nu neg acest potențial „beneficiu” al ignoranței prefer să mor în chinuri știind decât fericit dar ignorant la atrocitățile lumii în care trăiesc.

Și totuși asta nu mă împiedică, dimpotrivă, să mă delectez ocazional, să uit pentru o clipă de lipsa de umanitate a unor mebrii ai societății contemporane. Și iaca așa am dat peste acest film haios și optimist care îmi redă încrederea în frumusețea caracterului uman și incredibilul său potențial.

Unii puși sa alegem am căuta avere, putere, titluri, onoare însă personajul nostru principal nu avea nevoie de nimic din toate acestea, el dorea iubire, nu dintr-o traumă a copilăriei ci din dorința de a oferi afecțiune de a se dedica.

Am fost odată la o prelegere în biserica adventistă și era despre ce este iubirea. Pastorul spunea că nu este o emoție căci așa cum vine aș poate să și treacă, ci este o decizie pe care trebuie să o iei în fie ce dimineață, decizia de a proteja, îngriji, sprijini, accepta persoana alături de care traiești. Și poate că avea dreptate, poate doar că este un Uroborus, dar a-tri dedica viața cuiva este extem de nibil.

Iar dacă peste adaugi și o incredibil de caldă și sinceră relatie tată fiu fimul este absolut incredibil. O gură de aer proaspăt într-o lume toxică

Animație – Nimona

Curios cum acest film a fost creat având atât de multe referințe culturale care pun un anume stat într-o lumină extrem de adevărată dar incredibil de nefavorabilă. Povestea ce stă la baza filmului este destăinuită de la început așa încât nu stricâm nimic destăinuind-o.

A fost odată un monstru (palestinenii) care doreau să distrugă regatul (Israelul). Dar o eroină (Theodor Herzl) a doborât monstrul. Cu timpul statul a învățat să se apere prin cavalerii săi (IDF) și a creat un zid care să îi apere de monstru (zidurile din jurul Gazei și insulelor Cisiordaniei).

Ca și în realitate cavaleii sunt eroii statului, totul este bazat peo minciună. Sunt înarmați până în dinți având la dispoziție drone și o grâmadă de echipament militar. Parcă prevestind atacul de pe 7 octombrie regina regatului este omorât și puterea este în mâinile Directoarei (Nethaniahu) un personaj mânat de urăși răzbunare. La fdl ca și el folosește propagandă medi și dezinformare și din păcate se pare că tot prin sacrificiul celor inocdnți adevărul iese la iveală și conflictul încetează. Iar ca o ultimă cireasă pe tort la sfârșit apare și zidup plângerii.

Filmul însă reușește să fie plinde acțiune, incredibul de bun umor, ckmpasiune, realizări interioare și dramă cauzată de ura educată de mici. Este un film care trebuie văzut fiind o alegorie perfectă la situația dintre israelieni și palestinieni. „Maybe we were always wrong!”

Film – You’ve got mail

Mă îndoiesc că este orice fel de valoare „nutritivă” în acest film însă nu poți rămâne rece la căldura interacțiunii dintre protagoniști. Poate că uneori trebuie să acceptăm.că avem nevoie și de un cubuleț de zahăr, o cireașă confiată în absența tortului. Este categoric naiv și superficial romantismul filmului însă puțină încreere în optimismul și creativitatea umana sunt necesare în oceanjl de violență, conflict și egosm în care este adâncită această lume.

Film – Ernest and Celestine

Cu mulți, mulți ani în urmă eram la o răscruce de drumuri între a continua pe drumul pe care eram, facultatea de arhitectură, sau a alege alt drum.. Unul din drumurile luate în acel moment în calcul a fost publicitatea. Însă deși mă atrăgea viteza cu care proiectele se desfășoară am realizat repede că nu există nici o legatură între produs și imagine. Și cam așa pare și societatea de azi unde imaginea creată cu privire la anumite grupuri și realitate este cel puțin îndoielnică. Discruminarea este unul dintre cele mai puternice unelete ale clasei politice folosite împotriva unor minorități pentru a exploata și segrega. Diferențele pot fi reale sau imaginare, dar modul în care sunt scoase în evidență nu crează o punte pentru dezvoltare ci sapă și mai adânc o prăpastie.

Un nume mic (Ernest) cu un trup mare (de urs) par să fie diametral opuse unui nume mare (Celestine) cu un trup mic (de șoricel). Doi reprezentanți ai unor lumi aparent antagonice lumi hotărâte că ceilalți sunt o năpastă. Care trebuie fie exploată, fie evitătă. Auzim adesea despre caracterul uman care este cumva potretizat ca fii d putren și din naștere păcătos. Însă este oare? Ete acest caracter putred la fel de eviddent sau natural ca faptul că respirăm, sau este ceva educat în noi încă de mici? Oare „ursul mare și rău” nu este la fel de strâmb ca „ai grijă să nu te ia țiganul”, „plângi ca o fată, „creștinismul este mai pașnic decât islamismul”, LGBTQA+ este „anornal” sunt adevăruri sau doar manipulări politice, minciuni induse pentru a ne scoate în evidență pseudosupremația.

Această animație cu culorile sape pastelate, contururi incerte și o poveste inocdntă poate fi o incredibilă unealtă pentru a aborda cu copii mici conceptup de discriminare și motivele pentru care nu este ok să discriminezi sau să fi discriminat.

De ce comunitate?

O zi! Nu încă o zi! Toate sunt la fel fără rost. Un șirag necontenit de provocări care duc la absolut nimic. Te trezești, mergi și tragi ca un sclav și când te uiți pe card trebuie iarăși să alegi: mâncare, chirie, facturi. Și anul acesta în concediu o să stai acasă, poate văruiești balconul.

Vrei să scapi, dar unde? Este o mare închisoare. La noi salariu nu îi mare dar măcar ești printre ai tăi. De prinzi un post „dincolo” o să fi printre străini ce nu știu ce îi sarmaua și ia, și nu au jucat șotronul sau elasticul în copilărie. Dar orice ai alege ești închis o viată în mici cămăruțe fără soare pe care scrie „birou”.

Ai vrea să nu treacă iarna fără să vezi soarele, să nu treacă primăvara fără să vezi merii înflorind, să nu treacă vara fără să vezi berzele croncănind, fără să treacă toamna fără să vezi cerul încruntându-se. Ai vrea să simți pământul sub picioare, stropii ploii spălându-ți chipul, ai vrea să cânte adierea vântului pringre frunzele pădurii prin care te plimbi, ai vrea să respiri un aer curat și să bei o apă proaspătă de izvor. Ai vrea să spui „mulțumesc pentru o nouă zi” în fiecare dimineață, nerăbdător să încep o nouă aventură. Ai vrea să-ți vezi copiii crescând sănătoși și cu noi perspective iar tu să îmbătrânești frumos, depănând nepoților verzi și uscate.

Ști că știu că ști dar aparent trebuie spus: divorțează de oraș, iați cârpele și păpușile și mută-te în natură sau măcar într-un sat. Aștepți momentul potrivit când „toate” se vor alinia dar dacă începi cu „aștept” vei aștepta o viață. Viața însă din fericire nu este perfectă și nici decizia ta, tot ce trebuie să faci este să fii sincer: ce sunt dispus să „plătesc” pentru visele mele.

În urmă cu ani ți-aș fi spus să cumperi un teren și să construiești o casă, sau să iei o casă veche să o dregi în timp. Par detalii relevante căci nevoia de adăpost și securitate sunt esențiale vieții însă nu adresează sub nici o formă sustenabilitatea pe termen lung a alegerii. Să câștigi un ban, să pui pâine pe masă și să ai un minim de confort par esențiale, și le vei avea, dar ce vei face apoi? Cu cine vei socializa, cum vei educa copii, cum te vei doftorici, pe cine vei tocmi când vei avea nevoie de ajutor? Astăzi ești în floarea vârstei plin de putere și entuziasm, dar mâine, poimâine, la bătrânețe cine îți va fi alături cum te vei descurca?

În sat vei fi mereu doar o vinitură, unul neoțăran cu patalama de orășean care s-a împrietenit cu unul doi dar la nevoie de nădejde nu va fi nici unul. În natură te-ai descurcat o viață cu grădina, găinile și un câne, dar la bătrânețe cine va sparge lemnul, cine va căra merinde de la oraș, cine va drege acoperișul sau panourile solare? A întreba de teren sau casa veche este ca și cum te-ai gândi la glazură înainte să înveți cum să faci tortul. Important? n spui că nu, dar doar un detaliu.

Astăzi îți spun că alegerea este în altă parte, alegerea sustenabilă este o comunitate, și nu de oricare ci una intențională. De ce? Pentru că o comunitate internațională nu se formează din întâmplare ci prin implicarea activă a membrilor săi și toți sunteți la fel de nou-veniti. Alegând să faci parte dintr-o astfel de comunitate vei face parte din viața socială și vei ajunge să consideri pe toți prieteni, să te poți baza pe ei și ei pe tine la nevoie. Fiind o mare diversitate de vârste cei bătrâni vor putea împărtăși din experiența lor de viață și vor avea la nevoie alături pe cei tineri.

De veți decide împreună să cumpărați mai multe case în același sat la clacă se va repara mai iute un acoperiș, se vor pune lemnele de iarnă cu mai mare plăcere în șopron iar fiecare din pasiune se va pricepe la unele și va primii ajutorul pentru altele.
De veți alege să luați un teren și să construiți ceva relațiile se vor construi odată cu casele și spațiile comune. Veți putea să împărțiți spații comune precum o seră, bucătărie de vară sau spălătorie, unelte, mașini păstrând însă intimitatea și personalitatea vieților și spațiilor private.
Indiferent ce veți alege veți crește împreună și veți îmbătrâni împreună, veți accepta noi membri și îi veți vedea pe uni plecând, veți lua decizii împreună și vă veți bucura sau suferii pentru deciziile luate, veți avea lucruri împreună și lucruri separat, veți avea pe cineva la nădejde și veti fi nădejdea altora.

Pânza de păianjen – Cella Serghi

Cunosc atâtea despre lumea actuală dar și despre trecutul acestei lumi, dar prea puțin despre țara în care locuiesc și zbuciumările sale. Dar iată această carte îmi deschide o fereastră către dificultățile vieții din societatea românească de la început de secol XX. Și chiar dacă povestea este relatată într-un foarte clar cadru al acelei perioade , traumele, zbuciumarile și dificultatea depășirii lor sunt extrem de actuale.

Povestea în sine te voi lăsa să o descoperi singur însă te întreb: ai avut ce pune pe masă când erai copil, lipsurile materiale te-au făcut să te retragi, să te ascunzi în fața celor dragi, să vrei să scapi de rușine și umilință și să fi mereu tras înapoi de o pânză invizibilă de păianjen în care ești captiv? Probabil că nu, însă cum te-ar forma aceste experiențe? Cum ai privi lumea și care ar fi alegerile tale când tot ce faci pare să faci cu mâinile legate?

Această carte este despre neajunsurile copilărie și despre rușinea care crează traume, despre nedreptate față de cel mic și învizibilitatea acestei nedreptăți în ochii celor mari, despre privilegiu și lupta de a ieși din mizerie, despre nădejdea pe care o punem în iubire și dezamăgirea neînpărtășirii, despre deziluzia unei lumi care prin muncă credeai că îți va oferii totul, despre a trăi cu un permanent nod în gât speriat de perspectiva ca vei fi descoperit. 

Trăim cu senzația că cel ce va munci va răzbi la suprafață, că cinstea este un atu, că cel onest va fi lăudat, că toți avem aceleași șanse. Ce minciună, fantasmă toarsă în fire fine de pânză de păianjen de prădători lipsiți de scrupule sau etică.

O carte audiată sub lectuta Soficăi Scarlat.

RUȘINE ROMÂNIEI

RUȘINE guvernului!
RUȘINE parlamentului!
RUȘINE președintelui!
RUȘINE clasei politice românești!

Dacă după 7 octombrie am fost alături de Israel este de înțeles căci crime împotriva umanității nu sunt justificate indifetent de situație.

Însă ce ființă cu coloană vertebrală mai poate încă susține Isrselul acum când 24000 de oameni au murit, când zilnic moare cel puțin un jurnalist, cadru medical, cadru didactic, când au ras de pe fața pământului biserici, moschei, școli, gradinițe, teatre, biblioteci, univetsități spitale, infrastructură?

Ce ființă cu coloană vertebrală mai poate susține un stat care face asemenea atrocități și deși le declară în gura mare și pune în aplicare cu bestialitate are tupeul să se justifice în fața Curții internaționale de justiție ca fiind „acuzații nefondate”.

Suntem o țară semnatară a convenției antigenocid dar ne lipsește coloana vertebrală ca măcar să susține demersul Africii de Sud dacă nu să ieșim noi în față așa cum ne cere legislația intetnațională.

Atâția tineri au murit ca noi să fim o tară liberă însă nu ne-am vândut doar trupul prin privatizarea industrie și terenurilor românești dar ne-am vândut sufletul, tributari fiind astăzi nu imperiului Otoman sau Austroungar ci celor care sunt dispuși să ne dea să ciugulim din palma lor. Câini de încredere suntem pentru marile puteri, gata să dăm din coada când ni se aruncă o bombinică și gata să facem aport când ni se ordonă.

RUȘINE ROMÂNIEI!!!

Owen Jones

Scurt metraj – Full time

Ciudat cum societate reușește să strivească orice pasiune și orice implicare civica prin ceea ce numește full time job. Un job plin de semnificatie ar trebui sa adreseze atat pasiunile cat si sa serveasca societatea insa cel mai adesea sunt lipsite de sens. Totusi acceptam acest lucru pentfu catuse de aur, iar cand realizam ca viata a trecut pe lang noi e prea tarziu. Prietenii au disparut, corpul a ruginit iar orizontul este aproape.

Film – Bicentennial men

Acest film este inspirat de cartea cu același nume scrisă de Isac Asimov. Probabil voi reciti cartea pentru a-mi amingi exact povestea dar din capul locului pot spune că nu urmează firul epic al cărții ci doar ideea, eviluția unui andoid de la „un aparat casnic” la statul de om.

Filmul este o frumoasă completare a poveștii cărții înclinand către latura emoțională și romantică, dar mai important este un film incredibil de pozitiv despre ce este și ce nu este umanitate, despre determinare și despre altruism față de rasa umană. Să îți dedici viața care teoretic era infinită pentru un android pentru a dărui viață și pentru a iubi și renunțarea finală la imortalitate de dragul iubii este cred un pinct de reflecție important pentru oricare dintre noi care suntem îndemnați către căutarea propriei fericiri și iluminări și ignorarea suferinței altora. Mă întreb câți dintre noi ar obține cu adevărat statul de om în societatea de azi?

Page 3 of 12

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén