După suficient de mult timp și umilință sub călcâiul unui bicanc ajungi nu doar să porți urme acestuia ci să te simți notocos că le ai căci așa funcționează lumea.

După mai bine de 70 de ani de la o revoluție eșuată cetățenii Panam sunt obligați an de an să ofere doi copi între 12-18 ani care să se omoare între ei cu copii celorlate 12 districte pentru plăcerea capitalei și pentru a întării ideea totalei și inevitabilei dominații asupra populației.

Cu siguranță trăiesc într-o utopie căci îmi imaginez că administrația ar trebui să fie dintre oameni și pentru oameni iar decizile să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. Însă clar este o utopie (apropo u-topia vine din greaca veche și înseamna o societate care nu poate exista) căci atât în carte cât și în realitatea nostră capitalistă sistemul caută să îmbugățească pe puțini și să subjuge pe cei mulți.

Paralela este prea evudentă căci politicieni și corporații taie șiînvârt totul iar omul de rândsupraviețuiește sau moare de foame în total contrast cu beneficiile enorme pe care le aduc angajatorilor.

Ai apoi miract te intrebi de ce o astfel de carte există? Cum un sistem bazat pe exploatare permite publicarea unei cărți care ar putra submina sistemul. Și apoi realizezi că o astfel de carte este o intenționată valvă de eliberare a presiunii din fața unui public prea orb să admită că este exploatat. Cumva sindromul Stockoholm este în fiecare dintre noi pentru că noi am suoravuețuit.

Carte audiata sub lectura lui Carolyn Mccormick.