Am recitit cartea după ce am ascultat un interviu cu autorul despre cum a ajuns să o scrie. Curios este că o căutam de ceva vreme dar nu îmi aminteam titlul. Auzind însă povestea originii cărții am recunoscut că este cartea ce o căutam.
Este o carte despre începuturile răspândirii umanității în galaxie. Partea tehnilogică este evident irelevantă însă adresează temerile sfârșitului de secol XX când eram convinși că populația va crește alarmant și foametea va fi o problemă. Dincolo de aceasta pseudoinevitabilitate este o poveste despre nevoia de grandoare a unora, despre răzbunare și despre eliminarea diferențelor. Poate că dacă nu am fi martorii războiului din Palestina și dacă nu aș citi acu cartea despre educație emoționala aș generaliza spunând că așa suntem noi oamenii. Însă acum, poate și cu ajutorul acestei cărți am înțeles că nu OAMENII sunt dornici de faimă, răzbunare și discriminare ci doar o infinită minoritate care ne pătează și care minoritate tinde prin propagandă și manipulare să influențeze negativ fundația noastră traumatizată și astfel să ne învrăjbească.
Carte audiată sub lectura lui Fred Major.
Lasă un răspuns