Categorie: eseuri Page 2 of 3

Poate că ai avut de a face cu ei. Și la oraș îi vedeai dar la sat sunt vecinii tăi. Poate nu gard în gard cu tine dar la capătul satului sigur aveți un cătun.

Poate că ai avut de a face cu ei și poate că ai avut experiențe negative. Și sigur ți-ai spus „nu ai ce să te aștepți de la un țigan”.

Dar cine îi de vină tu sau ei? Și în situația lor tu ce ai fi facut?

Mai întâi nu sunt țigani ci rromi. Cuvântul „țigan”, ce nu îl voi mai folosi mai departe, provine din limba greacă și înseamnă de evitat deoarece nu erau de religie creștină așa cum erau grecii, și toți ruropenii, la data apariției rromilor în zonă.

Apoi au fost sclavi vreme de sute de ani, cel puțin cei din spațiul carpato-danubiano-pontic, sclavi ai domnitorilor, boierilor și a mult iubitei noastre biserici ordoxe.

Încă de când era mic, așa cum și părinții tăi au făcut cu tine i-ai spus „nu fugi că te fură …” sau poate „ești murdar ca un …”. Când l-ai dat la școală dacă în clasa lui era un copil de etnie rromă te-ai împotrivit sau ți-ai retras copilul. Dar poate rromul nostru s-a ținut de carte și la capacitate sau bacalaureat a luat notă mare nu doar tu nu l-ai lăudat dar nici autoritățile având acces doar la locurile pentru minorități. Dar rromul nostru e vrednic și crede în educatie și dă din coate și învața mai ceva ca Nică a lui Ștefan a Petrei și își face o meserie. Hai să spunem învățător. Îți e clar că nu vei fi de acord ca un copil sau nepot să învețe de la el. Sau poate îi contabil dar nu îl vei tocmi căci pielea îl dă de gol iar oricum „toți” rromi sunt hoți. Sau poate îi place muncă fizică și vrea să fie zidar dar pentru că îi „tuciufiu” sigur îi lenes așa că îl vei da mai puțini bani decât unui bețiv român.

Și când nu îi dai nici o șansă pe tru că nu este „alb” ca tine ce ai vrea să facă? Și el are nevoie de mâncare. Iar de pe cale cinstită nu poate îți va pune mâna în buzunar sau îți va da în cap. Și eu aș face asta așa că… Și când din muncă cinstită nunpoți trăi, când educație nu are rost să urmezi căci nu o poți folosi la nimic te miri că îi juma din timp beat sau că își bate nevasta care a luat-o de la 16 ani?

Iar dacă peste toate pui și trauma sute de ani de sclavie eu mă mir că nu sunt mai rău, că nu am mai multe prejudecăți față de ei și încredere cât negru sub unghie. De aceea schimbarea trebuie să vină de pa noi cu aceeași rabdare cu care sute de ani le-aM dat în cap. Noi suntem de vină pentru cine sunt ei și când noi cu răbdare ne vom schimba oferindu-le toate șansele, nu din pomană ci pentru că ne sunt EGALI, atunci vor face și ri primii pași spre noi.

Haios cum credem ca evolua însă la sfârșitul zilei suntem aceleași prima violente și fricoase care cred că cineva le va fura mâncarea de la gură.
Desii trec mii sau poate zeci de mii de ani, deși noi poate vom dispărea, moștenirea noastră culturală va dăinui în progeniturile noastre.

În primul volum frica de extincție și sentimentul că ni se cuvine determina urmașii noștri să fie dispuși să oblitereze o specie. Acum într-un alt sistem solar progeniturile noastre octopode parte datorită propriilor înclinații și parte datorita educației primite de la strămoșii noștri sunt din nou dispuși să oblitereze o rasă extraterestră cât și mesagerii noștri um ni și arahnoizi.

Un cerc vicios pare să ne urmărească și parcă undeva timd să cred că doar dispariția noastră poate fi soluția. Sau poate suntem copii mici și răzgâiați care neavând frați intergalactici cred că totul li se cuvine și trebuie doar să avem răbdare să creștem.

Cartea pare puțin trasă de păr nu neapărat din lipsă de talent scriitoricesc ci din cât de extraterestru este totup și datorită f ptului că omenirea nu este îjncentrul atenției. Orgoliul acesta uman! Oricum cartea este suficient de bună încât să mă motiveze să citesc și al treilea volum al trilogiei.

Carte audiată sub lectura lui Mel Hudson pe Audible.

Curios cum tratăm diferit omul și animalul.

Te vei trezi în fie ce dimineața și Azorel dând din coadă se va apropia de tine. Îl vei mângâia pe cap și poate îl vei lăsa să te lingă dar îi vei pregăti de mâncare. Dacă a fost leneș îi vei da de mâncare. Dacă te-a apărat de un animal sălbatic îi vei da de mâncare. De e tânăr și v-ați jucat ore cu mingea îi vei da de mâncare. De îi bătrân și cu greu își trage oasele ponosite îi vei da de mâncare. Grija ce i-o porți nu depinde de nici o acțiune, sau inacțiune, ci doar de faptul că există. Faptul că este câine, e de ajuns.

Era de-o șchioapa când a venit pe lume și deși erai dărâmat de nesomn ai avut grijă de el. I-ai schimbat scutecul, i-ai dat lapte, l-ai legănat și mângâiat. I-ai dat tot ce ai avut și încă puțin peste indiferent de erai odihnit sau obosit, cu buzunare doldora sau cu pușculița goală. I-ai oferit nu pentru că a făcut ceva, sau pentru că nu, nu pentru ca a fost ascultător sau nu ci pentru că este om.

Apoi anii au trecut, a început să crească și ai început să îl pregătești pentru viața de apoi, pentru societate. Însă în societate nu este deajuns să existe ci trebuie să muncească pentru a primi. Și pentru a simplifica relațiile sociale s-a inventat banul, unitatea de măsură a primitului și dăruitului.

La început vei folosi doar șantajul „dacă faci asta, primești asta”. Apoi ai introdus ideea „este prea scump” sau „nu merită”. Orice vrei costă, și pentru a obține vei plăti cu banii ce îi muncești. Astfel vei crea infama legătură dintre ban și dorință, astfel va ajunge să creadă că banii aduc fericirea și va munci (doar) pentru bani.

De bani este clar nevoie însă în spatele acțiunilor sale nu trebuie să șadă banul ci plăcerea personală de a te implica în ceva. Banul este o recompensă externă ce poate să te dezamăgească, însă o motivație interioară este intangibil pozitivă. Banul este colateral muncii și nu obiectivul său.

Și astfel poate ar trebui să primească pentru că există, doar pentru că este ființă umană. Tot vor trebui să spele vasele, să întindă rufele sau să facă curat, dar de le vor face sau nu alocația tot o vor primi. Îi vei învăța responsabilitate și plăcerea de a ajuta detașat de ban. Banul va fi doar un mod de manifestare personală independent de lumea exterioară, ban pe care îl pot acumula sau risca bucurându-se de succese și suferind eșecuri, la scara existenței lor încă infantile.

Fotografie de la Rakicevic Nenad de pe Pexel.

Țăranul lasă jos lopata, vinde vaca și purcelul, și se mută la oraș în căutarea unei vieți mai simple dorind să fie orășean.
Orășeanul își dă demisia de la corporație și se mută la țară în căutarea unei vieți mai simple dorind să fie neoțăran.

Sunt aceste tendințe reacții independente sau cele două fețe ale aceleași monede? Fuge oare țăranul de muncă în căutarea confortului? Fuge oare orășeanul de responsabilitate sacrificând confortul propriu?

A terminat 12 clase ca oricare dintre noi. Poate o școală mai „bună”, poate nu. Poate a absolvit și o facultate oarecare, poate nu. Acum însă are o foaie de hârtie care atestă că este școlarizat. Dar ce știe cu adevărat? Ce educație are? Școala, așa cum este astăzi clădită, îți prezintă o figură de autoritate care „știind adevărul” îți spune ce să ști, faci și spui, iar dacă îi urmezi ordinele și ești cuminte și ascultător te va împodobi cu laude. Însă te „învață” doar să urmezi un drum de alții bătut de pe care de te vei abate vei fi pierdut. Nu te învață nici cum să gândești și nici nu pune în valoare ceea ce ești.

Acum este rândul tău. Nu mai ești în bancă, teme nu mai ai de făcut. Vrei să fi propriul tău stăpân, să ți hățurile în mână și să decizi încotro să pornești. Să pornești oare spre oraș și să abandonezi tot ce au clădit ai tăi? Să te muți la țară și să dai cu piciorul în toate diplomele tale? Orice ai decide îi păcat, însă trebuie să decizi ce îi bine pentru tine, vrei să îți fie bine, vrei o viață mai ușoară.

Diploma ta îi bună la ceva așa că îți găsești ușor un loc de muncă la oraș. Până vine însă primul salariu trebuie să plătești chirie, întreținere și ceva de mâncare așa că ai tăi vând un animal două, îți trimit zacuscă și caș, și totul e bine. Nu mai e viața grea de la țară când te trezeai prea dimineață să mulgi vaca, nici galoși nu mai ai căci nu îi noroi în curte, și nici spatele nu te mai doare de la săpat în grădină. Seara stai la televizor, caloriferele sunt calde iar de lipsește ceva în frigider magazin îi la parterul blocului. Prietenii tăi te așteaptă la mall să mergeți la un film și relația ta merge de minune când poți să te bucuri de ea la o plimbare în parc. De ce oare nu ai fi fericit cu atât? Nu îi mult dar e al tău. Ai timp să te bucuri de viață și când săptămâna de lucru se termină poți să te bucuri de viață. Iar când îi programat puteți merge în concediu.

Însă e prea mult. Ai copilărit pe străzile acestea asfaltate. Ști fiecare străduță, stație de bus și multe locuri îți amintesc de prieteni și întâmplări haioase, de relații și foste locuri de muncă. Însă acum nu mai ai timp de niciunele. Locul de muncă îi peste mână și dureaza tare mult drumul dar este tot ce ai găsit. Creditul la casă și mașină trebuie plătite din ceva, televizorul cel mare și telefonul ridicol de scump sunt o necesitate, iar excursia de la vară a făcut o gaură mai mare decât te așteptai în buget. Ești nmereu stresat, cu prietenii rar te mai vezi iar întreținerea iară este cu multe zerouri. Vrei o viață mai simplă și te gândești să te muți la țară.

Ai găsit un anunț cu o casă cu teren în sat. Vă place la amândoi și de vindeți apartamentul aveți cu ce să o plătiți. Ar fi tare fain . Flori în fața casei, câteva animale să ai ouă și din ce face la toamnă cărnați și jumări. Fântâna are apă bună și putem uda și grădina unde o să punem legume. În ziua de azi putem lucra de acasă așa că nu va fi fain, va fi grozav. Să te plimbi cu picioarele în iarbă și Patrocle să te întâmpine lătrând. Vara ne ocupăm de cei câțiva stupi de albine iar iarna stăm la gura sobei și jucăm cu prietenii ceva cu un ceai cald alături.

Mă trezesc dimineață prea devreme să dau de mâncare la animale, iar Rosa nu prea interesata. Probabil iar a prins un șoricel în cămară. Merg apoi la oraș după materiale căci vine meșterul și îi mai ttebuie câte ceva să termine. Trebuie să mă apuc să cercetez despre termoizolații căci e cam rece casa asta bătrânească și polistiren nu merge însa nu cred că voi avea timp între grădină și proiectele ce trebuie să le termin pentru job. Nici peste iarnă nu o fost timp să cercetez căci am tot spart lemne și fântâna a tot trebuit reparată. Oare când o să mai găsesc timp? În concediu nu am mai fost de doi ani. Prietenii de nu îi vizitez eu ei nu vin niciodată că îi prea departe. Iar apoi cu cine să lăsăm animalele că nimeni din sat nu se mai tocmește.

Orice drum vei alege trebuie să privești prin prisma realității tale și nu prin lentilele colorate ale postărilor de pe net. Alegerea corectă nu există, există doar alegerea potrivită ție. Însă cu? Cu ce instrumente să alegi, căci precum spuneam școala nu te-a învățat să gândești iar experiență acumulezi doar după ce iei decizia. Într-un moment de frustrare vei lua decizia vieții tale sărind cu capul înainte în apă rece. Nu vei întra puțin. Câte puțin testând apele pentru ca nu ai învățat cum să fi analitic. Vei lua o decizie nu pentru ca e bună ci pentru că viața actuală nu este ce vrei. Însa odată ce ai ales nu vei mai da înapoi pentru că nu vrei să te vadă lumea cu coada între picioare, un eșesc. Noua ta decizie nu va fi bună pentru că ți se potrivește ci pentru că nu vrei să dai satisfacție celor din jur să spuna: „ți-am spus eu”.

De la oraș te muți vei căștiga asfalt, magazine îmbelșugate, o viață mai simplă din punct de vedere administrativ și evident concedii, dar vei plăti cu libertatea și timpul tău. Nu vei mai fi tu stăpânul vieții tale ci patronul care iți da firimituri pe o tipsie poleită cerând de la tine să fi mereu în genunchi. Vei avea oportunitatea să faci multe dar rareori șansa caci fie vei fi secătuit de bani, timp, sau energie. Vei privi concertele și teatrul și patinoarul și târgurile la tv iar vacanțele anuale vor fi frugale căci te vei bucura de ele prin prisma portofelului mult prea gol.

De te vei muta la țară îți vei complica viața infinit. Nu ești conașul Dănut și nici domnița Olguța care la Medeleni se bucurau vara de spuza vieții la țară. Tu vei trăi toate zilele acolo uneori cu soare și veselie și alte ori cu înegurătoare poveri. Casa te va solicita precum un copil obraznic ce vrea mereu răspunsuri și le vrea acum. Și uneori sec și rece va trebui să spui nu. Ca și restul gospodăriei va trebui nu doar să meșterești mereu dar va trebui să înveți despre lucruri care astăzi nici nu ști că există. Nimeni nu îți va spune ce să faci, cum să faci și cât. Vei fi în pielea goala în fața vieții. Vei fi stăpânul și muncitorul deopotrivă, vei decidecare lucru să faci și la ce nivel de detaliu. Va trebui mereu să fi clovn jonglând cu o mie de concepte și lucruri de făcut râzând vieții în nas. Vei avea galoși și spatele mereu îndoit de povara vieții însă la amurg te vei pune la masă cu fruntea descrețită la fel de îndrăgostit ca în prima zi când ai cunoscut țărâna.

Ce ar trebui să faci? Credeai că vei găsi un răspuns? De unde să știu eu, eu nu sunt tu. Am însă încrederea că mai ai inima suficient de tânără să mai iei încă o decizie.

Fotografie de pe Pexel de la Karolina Grabowska.