Categorie: film Page 1 of 4

Să fie 15 ani și mai bine când am văzut prima dată animația și îmi.amintesc că nu mi-a plăcut deloc animația. Dimpotrivă, chiar mă gândeam la ea ca la acea animație nereușită de la Studio Ghibli. Sunt curios cine eram pe atunci căci astazi am găsit snimația incredibilă, poate cea mai amuzantă și plină de vitalitate animație.

Poate că este un fel de mica sirenă japoneza însă nu are îndoctrinarea patriarhală și nici lipsa de rațiune a tatei sau vrăjitoarei, însa are bucuria de a trăi a copilărie, spiritul de aventură și cel mai impottant iubire pură și sinceră.

Auzeam de unăzi că poți dezactiva recomandăripe de pe youtube. Pare o idee bună însă vine cu riscul de a nu putea să descoperi nimic nou și de a trăi într-un „ecochamber”. Cumva parcă dorim să nu trebuiască să gestionăm și discriminăm propunerile algoritmului „căci știm ce ne interesează”. Și cum vei descoperii lucruri noi, mai ales când locuiești în mijlocul pădurii
Iaca eu nu am dezactivat nimic și astfel din când în când descopăr ceva captivant și uimitor. Se pare că pe fundul Mării Roșii există lacuri sărate. Nu este vorba de zone amorfe cu salinitate crescuta ci de depresiuni cu apă atât de sărată încât au limite clare, i au un ecosistem ce abundă într-o mare care la acea adâncime este adesea sterpă
Trăim într-o lume în care la un click distanță poți afla orice însă dacă nu ști de existența acelui ceva nu poți cerceta. Așa că…

https://youtu.be/FA_WgI3QHG0?si=V-bcv3lTs0HfbM8Z

Un film bun nu aș spune că este, totuși cred că este un film captivant care m-a ținut în priză până în ultima clipă. O poveste de dragoste în care timpul joacă un rol incert, undeva între facilitator și piază rea, o poveste de dragoste în care dragostea la prima „pre”vedere este o normalitate și în care această dragoste rezistă infiitul test al timpului.

Nu cred în dragoste la prima vedere, deși mi s-a întâmplat odată, și nici în dragoste care trece testul timpului, deși am visat pe cineva timp de 20 de ani iar alta a declanșat epilepsia mea, chiar și așa filmul are ceva care mă face să îl recomand, o aroma neașteptată dat fiind ingredientele, un mister a cărui cauză sau rezolvare nu o dibuiești.

Și astfel privind filmul am realizat, încă o dată, că pentru a primi e necesar să dai căci doar un ulcior gol poate fi umplut. Doar scriind și eliberând preaplinul din mine voi putea scrie ceva ce nu sunt eu căci tot ce am așternut până acuma pe „hârtie” poate fi cel mult interesant relatat dar nu creativ. Deși simt actul de creație cum fierbe în mine nu poate ieși la suprafață până nu voi elibera spuza experiențelor anterioare pentru a face loc creativității.

Dacă ceva am remarcat în vizita mea la București este lipsa de autenticitate a celor cu care am interacționat. Parcă toți încercau să se încadreze în tipare în care deși nu se regăseau faceau toate eforturile să le urmeze. Perezența la corporație că altfel nu pot plăti școala copilului, acceptarea neasumării bărbatului căci „așa sunt ei”, să te căsătorești că ai lăsat-o grea, să faci copii că e vârsta și toți au în jur. Chiar ai barista de la cafenea avea mesaje religioase din dorința de a aparține, sau june bine imbrăcate, dar nu feminine, din dorința de a epata. Totul părea de plastic, sintetic, un scenariu din care nimeni de frică nu ieșea.

Și ca deobicei ceva de pe net se potrivește și iaca am dat de acest filmuleț. Oare de aceea cei din jurul meu, cunoscuti îi voi numi cel mult, sunt căsătoriți și au copii, joburi și credite? Chiar cred în asta sau sunt oi albe ce urmează turma. Oare de aceea mă privesc cu condescendență și cu oarecare milă?

https://youtu.be/C0brSd48kSs?si=AArxtDdtpz2WN5bw

Îi o vorbă românească „domnia și prostia se plătesc”. Sunt zilele acestea din păcate în București și remarc cum o populație întreeagă este oarbă la mizeria, zgomot, mirosuri, prețuri ridicol de mari, stres, trafic… Și totuși în pofida tuturor acestor aspecte locuiesc aici orbiți de mirajul banului.

Așa și filmul propune un scenariu în care deși abordarea ce ar trebui urmată este evidentă nu doar că nu se face nimic ci la început este ignorată situația, apoi politizată, apoi exploatată economic. Iar omul de rând neștiind ce să facă este tratat de autorități ca un yo-yo, ca o turmă de oi.

Filmul este o incredibilă parodie cu un evident apropo la modul în care tratăm azi schimbările climatice. Darpoate mai trist este că pentru mulți sunt sigur că este doar o comedie iar conceptul de a se trezi și face ceva este prea inconfortabil. Sunt pur și simplu orbi la acest film așa cum sunt și la schimbări climatice sau efectul fumatului. Din păcate este orbire prin alege.

Ascultă și un podcast cu regizorul filmului:

Cred că e cazul să mă opresc din a ma uita la scurt metraje dar pe acesta chiar îl căutam de mult. L-am mai văzut în urmă cu doi ani.

Trăimn într-o societate plină de discriminare, xenofobie, rasism, superioritate, suprematie bazată pe caracteristici imuabile precum culoarea pielii sau sexul dar și pe alegeri personale precum religia sau sexualitatea.

În acest scurt metraj au reușit să inventeze o nouă caracteristica: autencitatea. Ne place să credem că suntem unici și în control în ceea ce privește propria viață când defapt suntem ca toți ceilalți, dornici să aparținem, chinuiți de aceleași nesiguranțe și semne de întrebare.

Din păcate, sau din fericire, cu toții suntem neautentici și doar ocazional, extre, extrem de rar cineva se remarca, pozitiv sau negativ.

Adopția este un proiect ce îl am de ceva ani și pe care îl voi implementa cât mai curând. Una dintre întrebăripe pe care mi le-am pus este „de ce”, căci nu vreau să fie din egoism și nici din altruism, nu vreau să fie din teama de singurătate și nici din sindromul salvatorului, vreau să fie…

Și iaca dai peste un scurt metraj care reușește să elimine câteva obțiuni prin exagerare și ridicol. Filmul a rezonat cu mine pentru că relativ recent cred că am ajuns la un răspuns.

Aș vrea să adopt pentru că ceea ce am și sunt vreau să dau mai departe. Nu mă refer la bani, cunoștințe sau experiență ci la liniștea sufletească că ești pe drumul potrivit. Unii caută o viață întregă echilibrul interior. Lăsând la o parte egoismul acestui obiectiv odată ce ai găsit ce căutai nu vei mai face nimic, nu vei mai schimba nimic în viața ta, vei fi static, căci nu vrei să dezechilibrezi echilibrul pe care l-ai căutat atât, vei fi ca și mort. A-ți găsi calea însă este motivul pentru care de îi soare sau plouă, de dansezi sau dai cu sapa, de citești o carte sau te zbați să faci ceva să meargă, ști că ești pe drumup cel bun, ști că ești acasă. Iar această opțiune de a-și găsi calea, de a fi acasă în orice faci, copiilor dați spre adopție le-a fost răpit.

Fiecare experiență la timpul ei.
Fiecare titlu cu subînțelesul său.
Pentru cine caută.

Vizitez cu Ioana comunități intenționale în Italia și am vizitat pe scurt și trei orașe. Toată lumea pune pentru comunități pe primul plan locul și la fel locul pare să fie capital pentru când îți cumperi sau construiești o casă. Când mergi în vacanțe sau concedii toți te întreabă unde ai fost ca și cum tot locul este important. Însă locul este doar păstrătorul spiritului uman în absența căruia nu există o valoare intrinsecă.

Dacă am învățat ceva în ultimele săptămâni este că tot ce contează sunt oamenii și relațiile dintre ei și cel mult locul este pe planul doi. Iar când spun oamenii nu mă refer la diplome și meserii, ci la inteligență intrapersonala și interpersonala, comunicare nonviolentă, transparență, compasiune, comunicativitate, sinceritate, adevăr, echilibru interior și dorința de a lăsa o amprentă.

Și aici vine filmul și titlul. Nu singuri ci împreună, nu locul ci oamenii, curajul nu de a rămâne și nu de a explora.

https://youtu.be/R6ufrASIMSQ?si=0ZB35gfQucaCJqa8

Capacitatea umană de a definii dă greș în momemntul în care încercăm să definim viața căci prin complexitatea ei nu este un obiect creat de om.care să servească unui scop, ci o multitudine deprocese care adesea reușesc să se contrazică pe sine.

Unul dintre cele mai scurte și mai umanocentrice sunt acest film: viața este ceea ce se întâmplă când stai cu ochii în telefon. Această unealtă cu mare potențial a reușit să ne dezbine omorând spiritul comunicativ și curiozitatea.

Poate că am scris pe undeva, dar nu îmi place poezie. Poezia pare să nu aibă destulă „carne” în care să îmi înfig dinții. Pe de altă parte nici cărți inutil de lungi nu mă atrag adesea divagând de lafirul dpic de dragul șansei de a scrie.

Apoi există astfel de eseuri care reușesc să fie scurte și armonioase dar care ofertă suficientă hrană minții încât să aibă la ce să rumege, iar uneori, ca și în cazul acestui eseu video să revin pentru deliciul artei vizuale și scriitoricești incluse.

O superbă creație a acestui creator, ca multe din postările sale.

https://youtu.be/o1OsDWT_DUc?si=8KJfIJoeyfswCI3H