Categorie: film Page 2 of 4

Pare cumva ironic să văd acum acest film când genocidul din Gaza și Cisiordania se desfășoară cu atât mai mult cu cât acest genocid se întâmplă datorită evreilor. Dar este greșit să spun asta căci așa cum nu toți nemții erau naziști nici toți evreii nu sunt israeliei sau mai precis sioiști.

Cu 75 de ani în urmă un conducător era dispus să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopul. Dar dacă atunci obiectivul de rasă pură nu era camuflat de nimic astăzi genocidul si supremația sunt camuflate în „dreptul la apărare”.

Dincolo de brutalitatea unei realități, atunci ca și acum oamenii cumva reușesc să trăiască, să zâmbească, să fie fericiți, sfidând parcă realitatea genocidului și masacrul ce reușesc să îl transmită în timp real întregii umanități.

Avem mereu tendința să romanțăm o perioadă din trecut pe baza unor detalii idealizate scoase din context. Să visăm este un lucru minunat, și ne dă aripi să zburămn peste mări și tări greu accesibile dar asta nu ne dă voie să fim naivi și să credem în iluzi sau să ne mințim singuri.

Filmul ca poveste nu este o mare capodoperă dar din punct de vedere al scenografie, filmografiei și costumlor este o absolută operă de artă ancorata super în realitate prin intermediul partenerei isterice și Parisului contrmporan dar mai ales al vânzătoarei de anticariat care îmbină perfect realitatea cu pasiune, trecutul cu prezentul.

Ascultam recent un exttas dintr-un podcast și idee generală era că putem fi fericiti dacă ne ferim de vești și informații negative. Deși nu neg acest potențial „beneficiu” al ignoranței prefer să mor în chinuri știind decât fericit dar ignorant la atrocitățile lumii în care trăiesc.

Și totuși asta nu mă împiedică, dimpotrivă, să mă delectez ocazional, să uit pentru o clipă de lipsa de umanitate a unor mebrii ai societății contemporane. Și iaca așa am dat peste acest film haios și optimist care îmi redă încrederea în frumusețea caracterului uman și incredibilul său potențial.

Unii puși sa alegem am căuta avere, putere, titluri, onoare însă personajul nostru principal nu avea nevoie de nimic din toate acestea, el dorea iubire, nu dintr-o traumă a copilăriei ci din dorința de a oferi afecțiune de a se dedica.

Am fost odată la o prelegere în biserica adventistă și era despre ce este iubirea. Pastorul spunea că nu este o emoție căci așa cum vine aș poate să și treacă, ci este o decizie pe care trebuie să o iei în fie ce dimineață, decizia de a proteja, îngriji, sprijini, accepta persoana alături de care traiești. Și poate că avea dreptate, poate doar că este un Uroborus, dar a-tri dedica viața cuiva este extem de nibil.

Iar dacă peste adaugi și o incredibil de caldă și sinceră relatie tată fiu fimul este absolut incredibil. O gură de aer proaspăt într-o lume toxică

Curios cum acest film a fost creat având atât de multe referințe culturale care pun un anume stat într-o lumină extrem de adevărată dar incredibil de nefavorabilă. Povestea ce stă la baza filmului este destăinuită de la început așa încât nu stricâm nimic destăinuind-o.

A fost odată un monstru (palestinenii) care doreau să distrugă regatul (Israelul). Dar o eroină (Theodor Herzl) a doborât monstrul. Cu timpul statul a învățat să se apere prin cavalerii săi (IDF) și a creat un zid care să îi apere de monstru (zidurile din jurul Gazei și insulelor Cisiordaniei).

Ca și în realitate cavaleii sunt eroii statului, totul este bazat peo minciună. Sunt înarmați până în dinți având la dispoziție drone și o grâmadă de echipament militar. Parcă prevestind atacul de pe 7 octombrie regina regatului este omorât și puterea este în mâinile Directoarei (Nethaniahu) un personaj mânat de urăși răzbunare. La fdl ca și el folosește propagandă medi și dezinformare și din păcate se pare că tot prin sacrificiul celor inocdnți adevărul iese la iveală și conflictul încetează. Iar ca o ultimă cireasă pe tort la sfârșit apare și zidup plângerii.

Filmul însă reușește să fie plinde acțiune, incredibul de bun umor, ckmpasiune, realizări interioare și dramă cauzată de ura educată de mici. Este un film care trebuie văzut fiind o alegorie perfectă la situația dintre israelieni și palestinieni. „Maybe we were always wrong!”

Mă îndoiesc că este orice fel de valoare „nutritivă” în acest film însă nu poți rămâne rece la căldura interacțiunii dintre protagoniști. Poate că uneori trebuie să acceptăm.că avem nevoie și de un cubuleț de zahăr, o cireașă confiată în absența tortului. Este categoric naiv și superficial romantismul filmului însă puțină încreere în optimismul și creativitatea umana sunt necesare în oceanjl de violență, conflict și egosm în care este adâncită această lume.

Cu mulți, mulți ani în urmă eram la o răscruce de drumuri între a continua pe drumul pe care eram, facultatea de arhitectură, sau a alege alt drum.. Unul din drumurile luate în acel moment în calcul a fost publicitatea. Însă deși mă atrăgea viteza cu care proiectele se desfășoară am realizat repede că nu există nici o legatură între produs și imagine. Și cam așa pare și societatea de azi unde imaginea creată cu privire la anumite grupuri și realitate este cel puțin îndoielnică. Discruminarea este unul dintre cele mai puternice unelete ale clasei politice folosite împotriva unor minorități pentru a exploata și segrega. Diferențele pot fi reale sau imaginare, dar modul în care sunt scoase în evidență nu crează o punte pentru dezvoltare ci sapă și mai adânc o prăpastie.

Un nume mic (Ernest) cu un trup mare (de urs) par să fie diametral opuse unui nume mare (Celestine) cu un trup mic (de șoricel). Doi reprezentanți ai unor lumi aparent antagonice lumi hotărâte că ceilalți sunt o năpastă. Care trebuie fie exploată, fie evitătă. Auzim adesea despre caracterul uman care este cumva potretizat ca fii d putren și din naștere păcătos. Însă este oare? Ete acest caracter putred la fel de eviddent sau natural ca faptul că respirăm, sau este ceva educat în noi încă de mici? Oare „ursul mare și rău” nu este la fel de strâmb ca „ai grijă să nu te ia țiganul”, „plângi ca o fată, „creștinismul este mai pașnic decât islamismul”, LGBTQA+ este „anornal” sunt adevăruri sau doar manipulări politice, minciuni induse pentru a ne scoate în evidență pseudosupremația.

Această animație cu culorile sape pastelate, contururi incerte și o poveste inocdntă poate fi o incredibilă unealtă pentru a aborda cu copii mici conceptup de discriminare și motivele pentru care nu este ok să discriminezi sau să fi discriminat.

Acest film este inspirat de cartea cu același nume scrisă de Isac Asimov. Probabil voi reciti cartea pentru a-mi amingi exact povestea dar din capul locului pot spune că nu urmează firul epic al cărții ci doar ideea, eviluția unui andoid de la „un aparat casnic” la statul de om.

Filmul este o frumoasă completare a poveștii cărții înclinand către latura emoțională și romantică, dar mai important este un film incredibil de pozitiv despre ce este și ce nu este umanitate, despre determinare și despre altruism față de rasa umană. Să îți dedici viața care teoretic era infinită pentru un android pentru a dărui viață și pentru a iubi și renunțarea finală la imortalitate de dragul iubii este cred un pinct de reflecție important pentru oricare dintre noi care suntem îndemnați către căutarea propriei fericiri și iluminări și ignorarea suferinței altora. Mă întreb câți dintre noi ar obține cu adevărat statul de om în societatea de azi?

Curioasă animație căci pentru a ajunge la mesaj este nevoie să treci de umplutura mult prea comercială a prezentării. Mult prea multă culoare și referințe culturale, parcă obzdravănă glazurare pentru a ajunge la miez: migrare datorită unor calamități, naturale sau nu, discriminare și marginalizarea etniilor, lipsa de acceptare a altei rase și valoarea tradițiilor cu tente clar misulmane.

Mai mult nu aș zice și oricum îmi este clar cui se adresează acest film pentru copii fiind inaccesibul mesajul subliminal iar pentru adulți aproape imposibil să ajungi la el de atâta umplutură.

Care este rețeta pentru un film bun? Optimism, romantism, muzică bună și actori adorabili. Ideea de bază este cam trasă de păr dar crează cadrul perfect pentru ca povestea să stea în picioare. Muzica celor de la The Beatles sună excelent din vocea indianului iar ea aduce o tensiune romantică și un joc superb. Este clar un film ușor și haios fără mare însemnătate filosifică, dar este o gură de aer proaspăt vesel și colorat în această lume în care prea des se întâmplă lucruri negative.