Nu obișnuiesc să citesc recenzii la cărți căci simt că îmi va fi întinată experiența. De aceea am început să citesc această carte crezând că este o carte de parenting, despre relația părinte fică.

Dar nu, nu este o carte de parenting ci o ficțiune despre iubirea unei mame față de fica ei și cum a greșit dar și cum a știut să o mențină prin sacrificiu. Nu vreau să analizez cartea și nici să o dezvălui ci cumva sa surprind emoția ce a trezit în mine.

Ca părinte îțicreezi așa multe scenarii inediat după naștere când ești îndrăgostit de copilul tău. Și anii trec și realitatea și scenariile tale uneori sunt divergente și apare conflictul, iar alteori converg și îți susți trup și suflet. Ambele sunt exagerări dacă ai putea sa te detașezi și să privești din afară, dar poți oare mai ales când ești la primul și unicul tău copil? Șigur că nu poți și totuși aici intervine maturitatea nu în a observa ci în a ști să asculți părearea celui de lângă tine și a prietenilor.

Cumva cartea mi-a inspirat compasiune căci probabil și eu aș face aceleași greșeli.

Carte auduată sub lectura plina de conpasiune a Iuliei Verbancu.