Nu aș putea spune că filmul m-a impresionat însă cred că parte din poveste este despre aroganță și prostie iar parte dij film este doar propagandă antichineză.

Personajul principal are o nevoie de afirmare care îl duce la negarea copilului nenăscut dar și la refuzul unei culturi care îl adoptă. Era în tibet ca un prieten a lui Dalai Lama, ceea ce înseamnă că avea orice ușă deschisă însă nu doar că trăiește în trecut ceea ce îl împiedică să aibă o familie tradițională, ceea ce pare să fie obiectivul filmului, dar dorește sa lege o relație cu o ființa de care îl leagă o celulă și un refuz.

Pe de altă parte deși revoluția Chineză a fost, și este, un episod trist al Tibetului cred că intenționat se insistă pe China, și acțiunile reprezentanților săi, nu pentru a reprezenta istoria ci pentru a puncta încă o dată cât de grreșită îi calea comunistă.

Cât privește cu adevărat cultura Tibetului în afară de sunetul hornurilor și câteva remarci ale pușiului nu descoperim mare lucru, poate doar caracterul putred al unui oarecare funcționar.