Nu încape îndoială că orice boală care poate afecta capacitatea cognitivă a unei persoane este absolut îngrozitor. Totuși și sărăcia este. Smilar va fi mai ușor pentru cel cu Alzheimer să facă față dacă va avea alături familie cum va fi pentru cel sărac ce are familie.

Gabor Mathe spunea că traumă nu este ceea ce ți se întâmplă ci felul în care tu percepi situația. Mă întreb cum ar fi fost povestea dacă eroina nu avea un soț și o familie care să o susțina, dacă nu ar fi avut educația care să îi permită să înțeleagă cu ce va da piept, dacă nu ar fi avut siguranța unei locuințe și a unui venit. Este ușor sa spu „ce greu este” cand ai detoate, dar ce poți să mai spui când nu ai mai nimic?