Îi o vorbă românească care spune că „răzbunarea îi mama prostului”. Dacă mergând pe stradă cu bucicleta te-am stropit din greșeală îi clar prostesc să te stropesc și eu pe tine. Dacă într-un accident auto mi-ai omorât pe cineva drag aș zice că tot o prostie este să mă răzbun căci nu va aduce din morți persoana dragă. Dar unde tragi linia când răzbunarea este o prostie și răzbunarea care devine justificată dar necesara?

Acest film explorează acest concept al răzbunării din perspectiva unui deținut nu doar torturat ci torturat de un guvern totalitar responsabil de genocid asupra propriului popor, responsabil de acte de violență și teroare greu de imaginat. Și astfel răzbunarea acestui individ, cunoscut doar ca „V” este poate nu un act de răzbunare ci un act de dreptate, de readucere la echilibru, un act de încurajare a poporului să își recapete puterea de drept, naturală, căci așa cum spunea și „v” nu poporului ar trebui să îi fie frică de guvern ci guvernului ar treblui să îi fie frică de oameni căci starea naturală și firească a lucrurilor este că guvernul este ales de popor și astfel guvernul trebuie să răspundă în fața sa, în fața poporului.

Poate că tocmai aici este problema. Suntem prea diplomați, prea creștini, prea întorcem obrazul celălalt cu credința că totul va ieși la socoteală la final. Însă guvernele devin tot mai naționaliste și naziste dând vina pe cei „altfel” în loc să își asume responsabilitatea propriilor fapte, pun tot mai mult în cârca muncitorului, ne exploatează prin manageri și permit corporațiilor să își facă de cap în timp ce cei puțini,miliardarii lumii sunt tot mai bogați iar mediul și cei săraci au tot mai mult de suferit.