Doi metri pătrați de liniște

La Medeleni – Ionel Teodoreanu

Fiecare experiență cu vârsta ei și fiecare carte deopotrivă. Licean fiind am avut de citit Ion și mare prostie de carte mi-a părut. Zece ani mai târziu rătăcit în literatură contemporana străină am simțit nevoia de grai și trăire românească așa că am recitit Ion. Disprețul meu îinițial era categoric căci nimic nu îmi aminteam. Dar pagină cu pagină am început să înțeleg țăranul și nevoia lui de pământ, nevoia de dragoste a femeii și cât de mici suntem când vrem să obținem ceva. Cartea nu mi-a plăcut, am simțit că țin în mână o capodoperă, o mică părticică din sufpetul românului de odinioară, din sufletul lui Ion și al Anei

Și iaca au mai trecut 15 ani, trăiesc la țară, înconjurat de pășuni, în mijlocul pădurii, departe de oraș vibrând odată cu natura. Acum fug de carte căci de una bună mă prinde nu mai mănânc, beau apă sau muncesc dar un titlu a rămas ca o curiozitate nesatisfăcută, „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu.

Ca deobicei mi-am refuzat orice recenzie, ci am deschis proverbiala primă pagină și am început sa ascult. Ochii nu mă ajută așa că m-am lăsat purtat de aventurile lui Dănuț, Olguței și Monicăi, de vocea Mihaelei Dumitru. Și sper plăcerea mea nu am dat de o carte sau roman ci de o trilogie de 42 de ore.

Am fost purtat de tachinările copilărești dintre cdi doi frați mereu în compețiție (Hotarl nestatornic), de iubirile de liceeni din (Drumuri) și de începutul vieții de adult, viață profesională, boală, moarte și faliment (Între vânturi). Nu mai știu eu teorie literară dar dacă acesta nu este un „bildungsroman” atunci nu știu ce este. Naivitatea copilăriri, răutate combinată cu inconștiență sunt cuceritoare în primul volum când caracterul introvertit al lui Dănuț, exuberat și răsvrătit al Olguței și melancolia Monicăi sunt conturate. Apoi copii cresc unul la București unde apare și un nou personaj, Mircea, iar fetele la Iașiu. Apar primele relații sexuale confundate cu „iubirea” și într-un final descoperirea adevăratei iubiri purtate de încă din primul volum de Monica. Acum că perioada formării școlare a luat sfârșit câutări profesionale și familie apar, apar lungi călătorii și atmosfera devine mai mult introspectivă decât acțiune finalizându-se cu un obraz râzând și unul plângând.

Însă toate acestea sunt doar o formă pentru un fond, dorința autorului de a surprinde o epocă cu provocările fiecărei vârste și pături sociale. Ce îi surprinzător este cât de actual este romanul: copii erau tot copii și atunci, viața sexuală încdpe timpuriu și atunci, iubirea era adesea confundat cu orice pica la îndemână, nevoia u ui venit era și atunci, prietenii se pierdeau și atunci, boli și tragedie erau sai atunci, și atunci ca și acum viața mergea mai departe.

Doi măgăruși cu urechi lungi mai trebuie însă abordați: stăpânu și femeia.
Femeia este portretizată ca slabă (opusul Olguțăi), melancolică (Monica), dornică de parvenire (Rodica și Adina), lacrimogena (mama lui Dănuț) creatoare de cămine (mama lui Mircea). Admit că această imagine a femeii este consistenta cu felul în care era privită în acea perioadă sper că lucrurile s-au schimbat în ultima sută de ani deși…
„Stăpânul”, „boierul”, „sluga”, sunt însă termeni care deși surprind perioada, sunt sigur că nu s-au schimbat. „Sluga” îi angajatul care trăiește de pe o lună pe alta crezând că de va trage mai tare va reuși. Înlocuiește lipsa de pământ de odinioară l, ce oferea tăranului stabilitate, cu lipsa unui cont de economii din ziua de i vei observa că nimic nuns-a schimbat. „Stăpânul” este acum angajatorul care a devdnit și mai netrebnic exploatând angajatul până la exterminare schimbânfu-l cu alt angajat fără nume. Nu mai există nici un „moș Gheorghe” sau „baba”, acum sunt doar angajați, roți ai unui distrăm ndiferent.
Cât îl privește pe „boier” acum doar i-am schimbat numele fiind un președinte de țară, partid, CEO, sau primar care știu eu ce îi mai bine căci sunt „sânge nobil”. Sânge nobil nu există ci doar tâlhari cu săbii mai mari și conturi mai grase și doar când vom înțelege asta. Doar împreună prin cooperare și compasiune rațională vom putea crește egali sub soare.

Hai să devenim toți tâmpiți

Cu mai bine de un secol în urmă un test a fost dezvoltat să evalueze copii cu deficiențe intelectuale sau dificultăți de învățare. Totuși în clipa când spui „deficiențe” și „dificultăți” presupune că unitatea de măsură, etalonup, sunt ceea ce ar trebui să urmărim, cea mai bună soluție, idealul, unitatea de măsură.

Însa asta nu poate duce decât la eugenie și discriminare, sau la transformarea noastră în roboți, roți ale unei mașini dezinteresate de dorințele sau înclinațiile roților sale ci doar de propria perpetuare, profitul.

De aceea nu doar testu$ IQ cred că este o greșeală ci și încurajarea copiilor către știință, tehnologie,inginerie și matematică (STEM). Nu am nimic împotriva stem însa scoțând în evidență această latură logică și matematică, exactă, binară dezumanizăm o întreagă generație, umanitatea.

Daca inteligența ar presupune doar inteligență matematică și lingvistică, atunci testup IQ ar fi o idee iar încurajarea copiilor către STEM ar fi o idee extraordinară, dar aș cum spune și Hovard Gardner, termenul „inteligență” este mult mai nuanțat. De oameni care să facă socoteli care sa gândească în da și nu clar este nevoie, dar cine ne-ar mai încânta urechea, văzul, cine ne-ar încânta papilele gustative și cine ne-ar mai asculta păsul.

Poate că avem nevoie de multe feluri se oameni dar asta cred că pălește în fața faptului ca nu ce „avem” nevoie, noi ca societate este important ci nevoile individului, autodescoperirea și exprimarea sinelui. Așa că hai să lăsăm în pace STEM, care de altfel cred că este cauza tuturor problemelor noastre prin dezumanizare, și să ne încurajăm copii spre ceea ce inima le caută, spre ceea ce îi va face să mute munți.

Exploatarea testelor IQ:

Tipuri de inteligență:

Podcaat – Building sustenability

Un podcast pozitiv despre tehnici alternative, materiale de construcții naturale și meșteșugari. Gazda este un om modest, preocupat de o viată simplă și echilibrată în concordanță cu natura. Are invitați de la academicieni, la constructori, de la nutriționiști la meștesugari.

https://podcasts.google.com/feed/aHR0cHM6Ly9mZWVkcy5idXp6c3Byb3V0LmNvbS8yNzcxMDYucnNz?ep=14

The Alchemist – Paul Coelho

Cartea inițial am citit-o acum vreo 15 ani și mi s-a părut o carte simplă care nu avea nimic remarcabil de spus și care fusese scrisă pentru că se putea vinde și nu pentru că avea ceva remarcabil de transmis. Acum vreo 5 ani i-am.mai dat o șansă dar la fel am simțit că este plină de platitudini, o carte de consum pe care poate aș fi putut să o scriu și eu.

Însa cu câteva zile în urmă ascultând un podcast despre, oaspetele a menționat ca odată la 2 ani recitește carte căci este o neprețuită sursă de învățăminte și că mereu descoperă căte ceva nou. Așa că am decis să îi acord o a 3-a șansă.

Dar vai, au trecut 15 ani de la prima lectură. Nu am mai fost preocupat de ce înțeleg eu ci de ce vrea să transmită autorul și totuși cartea este cel puțin la fel de slabă. Da, poate că, mesajul este sa îți urnezi visul, să nu fi descumpănit de piedici, să nu abandonezi chiar de întâlnești iubirea și avere, însă este ambalat atât de didactic, similar cu o carte de dezvoltare personală și scrisă simplist ca pentru tâmpiți încât percepția de carte de duzină rămâne. Posibil să existe oameni a căror intelect are nevoie de acest nivel de e plicații „mură în gură” dar eu nu sunt unul dintre ei.

https://youtu.be/guPX_fjUu9M

Melodie – A statistically significant love

Într-o lume în care muzica este dominată de o patetică iubiri, inimi destrămate de dependență și egoism, și nu de sentimente reale, acest doctor și cântăreț, Henrik Widegren, parodiază folosind o videografie retro tip ABBA.

Carte – Far from the madding crowd

Se spune ca sa nu judeci o carte dupa coperta. Si bine zice caci o carte cu asa coperta nu as fi citit. De altfel nici titlul on limba romana nu ar fi facut o impresie mai buna „departe de lumea dezlantuita”.

De altfel am citit carte datorita titlului in engleza pe care l-am proiectat in contemporaneitatea de care si eu am fugit fara sa ma gandesc la povesti de dragoste. Vocile erau asa captivante iar atmosfera cartii audio atat de faina incat am ascultat-o de dragup sunetului ce imi incanta vocea.

Cartea este un interesant tablou al felului in care femeia era privita la 1875: neajutorata, plina de toane si istericale, mereu in cautarea iubirii si „realizata” doar prin casatorie si la bratul uni barbat.

Nimic rau pana aici pana cand realizezi ca in ultimii 150 de ani nimic nu s-a schimbat.. Muzica, animatiile pentru copii, filmele intruchipeaza absolut la fel femeia. Singura diferenta este ca povestea nu mai contine oierut si agricultut, calesti si silingi cu corporatii, malluri, yahturi, iphone, carduri bancare si siteuri dedating.

In lectura, si interpretarea, unei echipe BBC. Fiecare personaj este interpretat de alt actor si in fundal o superbacoloana sonora.

Mentalitate bananieră

Cu mai puțin de un an în urmă terapeuta m-a întrebat cum mă văd peste 5 ani. Și iam răspuns că mă văd dispărut. Nu mort, ci dispărut din ecuația societății contemporane. Dar cum aș putea să dispar căci doar admitând că există pot să îi neg existența, iar negând-o îi confirm existența căci doar ceva care există poate fi negat sau ignorat.
Da, poate sunt lucruri fără de care nu voi putra trăi, un cui, un litru de benzină, internet și telefonie, poate un kilogram de pâine sau măcar făină. Nu pot să fiu complet autosustenabil și nimeni nu poate fi, fie fără majore renunțări, fie fără cooperarea unei comunități care să se sprijine cu muncă și diverse abilități.

Dar dacă nu renunți la societate cum mai poți să te bucuri de lucruri mărunte cum îi o banană care dincolo de prețul complet ridicol din acest moment ajunge în coșul meu prin exploatare nu doar a unor oameni ci a țări întregi, a continente. Iar banana este doar unnexemplu căci bateria caseu, haina de pe mine, produse alimentare sunt realizate doar prin exploatare fie a oamenilor, fie a mediului, iar acolo unde există exploatare sistemică există cicatrici.

https://youtu.be/WWBCl8huNMA

Poezie – Învață de la toate

Poezia este de Traian Dorz dar de asta este versiunea originală sau nu, nu știu, căci multe versiuni circulă pe internet


Învață de la apă să ai statornic drum,
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.

Învață de la umbră să taci și să veghezi,
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învață de la soare cum trebuie s-apui,
Învață de la pietre cât trebuie să spui.

Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.

Învață de la toate, că toate-ți sunt surori,
Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori.

Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învață de la nufăr să fii mereu curat.

Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învață de la apă să nu dai înapoi.

Învață de la umbră să fii smerit ca ea,
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.

Învață de la soare ca vremea s-o cunoști,
Învață de la stele că ceru-i numai oști.

Învață de la greier când singur ești să cânți,
Învață de la lună să nu te înspăimânți.

Învață de la vultur când umerii ți-s grei,
Și du-te la furnică să vezi povara ei.

Învață de la floare să fii gingaș ca ea,
Învață de la oaie să ai blândețea sa.

Învață de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învață de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveți din tot ce piere, cum să traiești în veci!

Podcast – Obicieiul pământului

De mic am auzit expresii de genul „să nu fugi că te fură țiganul”. Cumva fără să vreau sunt ca cei mai mulți români ca țiganil este un om rău, asta dacă îl privești ca om. Din păcate este ușor să judeci când tu ești asupritotul, când ai toate atuurile și nu ai fost niciodată discriminat.

„Obiceiul pământului” este un podcast despre sclavia etniei rome pe meleagurile țărilor românești. Este o poveste despre de ce le spunem astfel, despre tratamentele la care au fost supuși, despre discriminarea de care încaau parte deși sunt „liberi”.

Este o producție DOR dat fiind că jurnalista cred că-i de etnie romă.

The Home for Unwanted Girls – Joana Goodman

Dacă pornim de la întrebarea „ce a vrut să spună autoarea”, nu aș putea spune că sunt impresionat de carte deși povestea are ce ar numi mamă mea „un sâbure de adevăr” destul de consistent. Este o poveste dramatică, e drept, dar parcă esența traumei scapă printre degete.

Dacă însă pornim de la întrebarea „ce am înțeles eu” aș spune că este o carte care mă pune pe gânduri cu privire la ceea ce se nimește drepturi egale la viață și educație. Oare ce șanse are un copil dintr-un orfelinat la o viață „normală”? Cum poate un orfan, un copil dintr-o familie de romi marginalizați, un copil dintr-o familie de bețivi să se măsoare cu mine? E simplu, nu are șanse căci eu nu am doar uneltele pentru a descifra contemporaneitatea dar și un intelect extraordinar dezvoltat în lumina unor privilegii. Cum deci aș putea să îl privesc cu condescendență când nou n jucăm același joc.

Am ascultat cartea pe Scribd sub lectura Saschia Maarleveld

Page 12 of 15

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén