Doi metri pătrați de liniște

Cărțile de dezvoltare personală au trezit mereu în mine un soi de antipatie, desgust, pe deoparte pentru că mi-am imaginat că ofera soluții concrete, „faci x și vei fi fericit”, și pentru că ideea de a mă lăsa pe mainile altuia pentru a merge înainte înseamnă că sunt în capabil sa dezinteresat să rezopv singur propriile provocări.

Am urmărit însă pentru multă vreme canalul de youtubr al lui Alain de Botton, School of life, și poți cu ușurință sa privești conținutul disponibili ca material de dezvoltare petsonală. Cum însă acest canal mai mult punea întrebări și ridica probleme decăt să dea soluții, cumva vazând acest titlu mi-am spus că vreau să îmi încerc norocul. Poate că era o sămânță de încredere căci se pare că îl auzisem mai demult într-un podcast, dar cine știe.

Dacă ai cartea tipărită citește-o astfel căci deși este citită de autor nu cred că este cel mai bun format cu excepția situației în care o asculți cu o mână pe butonul de pauză și cu alta pe un creion cu care îți faci notițe.

Este o carte densă care deși durează 11 ore să o audiezi nu ar trebui să o citrști în câteva zile așa cum am făcut-o eu în această primă instanță. Să încerc să scriu o recenzie ar fi la fel de inutil și irealizabil cum ar fi să scri o recenzie despre biblie sau Profetul de Kahill Gibran. Biblia, cel puțin teoretic, este un compendiu de parabole care să te îndrume în viață la fel cum cele două cărți cuprind o sperie d învățături despre multe din culorile vieții.

Ce pot spune este că este o carte scrisă cu multă modestie din dorința de a împărtăși o experiență, o perspectivă, care ne poate ajuta pe oricare. Însa nevoile noastre sunt diverse atât de la individ la individ cât și în timp motiv pentru care cartea poate fi recitită în momente de cumpănă, sau poate mai bine în momente de relaxare, căci va oferii inspirația potrivită pentru acel moment.

Carte audiată sub lectura autorului.

O carte între demență, credință și autism. Poate sunt eu libertin în modul în care folosesc termenul autist însă caracterul principal pare să fie atât de neintegrat încât nu știu un cuvânt mai potrivit, cu atât mai mult cu cât este o permanentă stare în viața lui.

Premiza cărții o percep ca stupidă însă formatul de scrisoari jurnal adresate unei nepoate reușește să te țină în priză mai ales că are un aer de autentic cu fapte din prezent ce se întrepătrund cu fapte din trecut ceea ce îi dau un aer de mister. Pare să fie o călătorie, o ascensiune către un vârf dar este o călătorie psihologică înapoi către amintir îngropate.

Carte audiată sub lectura lui Peter Kenny.

Cred că am mai spus, dar fiecare carte are vârsta ei în funcție de vârsta la care o citești. Pe deoparte este un clar sentiment de neclaritate cauzat de absența următoareor volume și de faptul că pare mai mult un preludiu, pare să genereze cadrul în care toate acțiunile viitoare să aibă sens, însă chiar și acest preludiu este format din povești care fac absurdul să se rușineze.

Poate că de aș fi citit această carte la 20 de ani aș fi recunoscut certurile necontenite dintre părinți care nu le înțelegeam dar le normalizasem ca un fapt al vieții de cuplu. Acum însă când știu că există comunicare non violentă, relații toxice, și conceptul de traumă nu pot privi personajul principal decât ca pe un masochist care în dorința de apartenență, orgoliu, și oarba infatuare pentru o femeie este didpus să calce în picioare orice percdpte morale deși este filosof.

Ai putea pretinde că sunt doar evenimente împrăștiate pe ani și ani de zile și că defapt reprezintă doar caracterup uman incapabil să se desprindă de ceea ce cunoaște, însă cum spuneam totu este dus la absurd.

Totuși ce reușește să aducă nou pentru mine este impactul pe care venirea la putere a comunismului în România îl are asupra oamenilor: lupta de clasă, exagerările unor membrii de partid, reformele în educație și arhitectură.

Aștept cu interes următoare volume căci pe acesta l-am devorat în două zile.
Ascultat sub lectura lui Șerban Pavlu.