Ascultam recent un exttas dintr-un podcast și idee generală era că putem fi fericiti dacă ne ferim de vești și informații negative. Deși nu neg acest potențial „beneficiu” al ignoranței prefer să mor în chinuri știind decât fericit dar ignorant la atrocitățile lumii în care trăiesc.
Și totuși asta nu mă împiedică, dimpotrivă, să mă delectez ocazional, să uit pentru o clipă de lipsa de umanitate a unor mebrii ai societății contemporane. Și iaca așa am dat peste acest film haios și optimist care îmi redă încrederea în frumusețea caracterului uman și incredibilul său potențial.
Unii puși sa alegem am căuta avere, putere, titluri, onoare însă personajul nostru principal nu avea nevoie de nimic din toate acestea, el dorea iubire, nu dintr-o traumă a copilăriei ci din dorința de a oferi afecțiune de a se dedica.
Am fost odată la o prelegere în biserica adventistă și era despre ce este iubirea. Pastorul spunea că nu este o emoție căci așa cum vine aș poate să și treacă, ci este o decizie pe care trebuie să o iei în fie ce dimineață, decizia de a proteja, îngriji, sprijini, accepta persoana alături de care traiești. Și poate că avea dreptate, poate doar că este un Uroborus, dar a-tri dedica viața cuiva este extem de nibil.
Iar dacă peste adaugi și o incredibil de caldă și sinceră relatie tată fiu fimul este absolut incredibil. O gură de aer proaspăt într-o lume toxică
