Emigrarea este privită ca o povara pentru marile țări, ca un cost fără beneficiu real. Dar înainte să admitem că motivul pentru care există emigrare este pentru că marile țări au exploatat și distrus țările de origibe ale emigranților trebuie să înțelegem dacă acești emigranți sunt cu adevărat o povară sau doar o retorică naționalistă.
Un filmuleț despre Suedia ca destinație, criza emigranților din 2015 și pacienți români tratați în EU de doctori români pentru că acasă nu mai era cine.
Se presupune că odată cu înaintarea în vârstă abilitatea noastră de a învăța o limbă străină scade. Este însă posibil să fie o idee greșită deoarece modul în care învață un copil și în care învața un adult sunt radical diferite.
Cum am ajuns să ascult Zoe nu mai știu însă mi-a trezit interesul pentru o alimentație nu doar mai sănătoasă din punct de vedere al ingredientelor dar și al diversității acestora cât și al modului în care să mânânc. Mai mult mi-a deschis ochii despre domenii care le credeam neinteresante. Probabil în anul ce vine poate voi devenii membru Zoe căci sunt curios care este starea de sănătate a florei mele intestinale. Între timp monitorizez ce mănânc, ca număr de plante, când mănânc, post intermitent.
https://pca.st/podcast/d93b47b0-7642-013a-d7a7-0acc26574db2
Pare cumva ironic să văd acum acest film când genocidul din Gaza și Cisiordania se desfășoară cu atât mai mult cu cât acest genocid se întâmplă datorită evreilor. Dar este greșit să spun asta căci așa cum nu toți nemții erau naziști nici toți evreii nu sunt israeliei sau mai precis sioiști.
Cu 75 de ani în urmă un conducător era dispus să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopul. Dar dacă atunci obiectivul de rasă pură nu era camuflat de nimic astăzi genocidul si supremația sunt camuflate în „dreptul la apărare”.
Dincolo de brutalitatea unei realități, atunci ca și acum oamenii cumva reușesc să trăiască, să zâmbească, să fie fericiți, sfidând parcă realitatea genocidului și masacrul ce reușesc să îl transmită în timp real întregii umanități.
Avem mereu tendința să romanțăm o perioadă din trecut pe baza unor detalii idealizate scoase din context. Să visăm este un lucru minunat, și ne dă aripi să zburămn peste mări și tări greu accesibile dar asta nu ne dă voie să fim naivi și să credem în iluzi sau să ne mințim singuri.
Filmul ca poveste nu este o mare capodoperă dar din punct de vedere al scenografie, filmografiei și costumlor este o absolută operă de artă ancorata super în realitate prin intermediul partenerei isterice și Parisului contrmporan dar mai ales al vânzătoarei de anticariat care îmbină perfect realitatea cu pasiune, trecutul cu prezentul.
Ascultam recent un exttas dintr-un podcast și idee generală era că putem fi fericiti dacă ne ferim de vești și informații negative. Deși nu neg acest potențial „beneficiu” al ignoranței prefer să mor în chinuri știind decât fericit dar ignorant la atrocitățile lumii în care trăiesc.
Și totuși asta nu mă împiedică, dimpotrivă, să mă delectez ocazional, să uit pentru o clipă de lipsa de umanitate a unor mebrii ai societății contemporane. Și iaca așa am dat peste acest film haios și optimist care îmi redă încrederea în frumusețea caracterului uman și incredibilul său potențial.
Unii puși sa alegem am căuta avere, putere, titluri, onoare însă personajul nostru principal nu avea nevoie de nimic din toate acestea, el dorea iubire, nu dintr-o traumă a copilăriei ci din dorința de a oferi afecțiune de a se dedica.
Am fost odată la o prelegere în biserica adventistă și era despre ce este iubirea. Pastorul spunea că nu este o emoție căci așa cum vine aș poate să și treacă, ci este o decizie pe care trebuie să o iei în fie ce dimineață, decizia de a proteja, îngriji, sprijini, accepta persoana alături de care traiești. Și poate că avea dreptate, poate doar că este un Uroborus, dar a-tri dedica viața cuiva este extem de nibil.
Iar dacă peste adaugi și o incredibil de caldă și sinceră relatie tată fiu fimul este absolut incredibil. O gură de aer proaspăt într-o lume toxică
Curios cum acest film a fost creat având atât de multe referințe culturale care pun un anume stat într-o lumină extrem de adevărată dar incredibil de nefavorabilă. Povestea ce stă la baza filmului este destăinuită de la început așa încât nu stricâm nimic destăinuind-o.
A fost odată un monstru (palestinenii) care doreau să distrugă regatul (Israelul). Dar o eroină (Theodor Herzl) a doborât monstrul. Cu timpul statul a învățat să se apere prin cavalerii săi (IDF) și a creat un zid care să îi apere de monstru (zidurile din jurul Gazei și insulelor Cisiordaniei).
Ca și în realitate cavaleii sunt eroii statului, totul este bazat peo minciună. Sunt înarmați până în dinți având la dispoziție drone și o grâmadă de echipament militar. Parcă prevestind atacul de pe 7 octombrie regina regatului este omorât și puterea este în mâinile Directoarei (Nethaniahu) un personaj mânat de urăși răzbunare. La fdl ca și el folosește propagandă medi și dezinformare și din păcate se pare că tot prin sacrificiul celor inocdnți adevărul iese la iveală și conflictul încetează. Iar ca o ultimă cireasă pe tort la sfârșit apare și zidup plângerii.
Filmul însă reușește să fie plinde acțiune, incredibul de bun umor, ckmpasiune, realizări interioare și dramă cauzată de ura educată de mici. Este un film care trebuie văzut fiind o alegorie perfectă la situația dintre israelieni și palestinieni. „Maybe we were always wrong!”
Mă îndoiesc că este orice fel de valoare „nutritivă” în acest film însă nu poți rămâne rece la căldura interacțiunii dintre protagoniști. Poate că uneori trebuie să acceptăm.că avem nevoie și de un cubuleț de zahăr, o cireașă confiată în absența tortului. Este categoric naiv și superficial romantismul filmului însă puțină încreere în optimismul și creativitatea umana sunt necesare în oceanjl de violență, conflict și egosm în care este adâncită această lume.
Cu mulți, mulți ani în urmă eram la o răscruce de drumuri între a continua pe drumul pe care eram, facultatea de arhitectură, sau a alege alt drum.. Unul din drumurile luate în acel moment în calcul a fost publicitatea. Însă deși mă atrăgea viteza cu care proiectele se desfășoară am realizat repede că nu există nici o legatură între produs și imagine. Și cam așa pare și societatea de azi unde imaginea creată cu privire la anumite grupuri și realitate este cel puțin îndoielnică. Discruminarea este unul dintre cele mai puternice unelete ale clasei politice folosite împotriva unor minorități pentru a exploata și segrega. Diferențele pot fi reale sau imaginare, dar modul în care sunt scoase în evidență nu crează o punte pentru dezvoltare ci sapă și mai adânc o prăpastie.
Un nume mic (Ernest) cu un trup mare (de urs) par să fie diametral opuse unui nume mare (Celestine) cu un trup mic (de șoricel). Doi reprezentanți ai unor lumi aparent antagonice lumi hotărâte că ceilalți sunt o năpastă. Care trebuie fie exploată, fie evitătă. Auzim adesea despre caracterul uman care este cumva potretizat ca fii d putren și din naștere păcătos. Însă este oare? Ete acest caracter putred la fel de eviddent sau natural ca faptul că respirăm, sau este ceva educat în noi încă de mici? Oare „ursul mare și rău” nu este la fel de strâmb ca „ai grijă să nu te ia țiganul”, „plângi ca o fată, „creștinismul este mai pașnic decât islamismul”, LGBTQA+ este „anornal” sunt adevăruri sau doar manipulări politice, minciuni induse pentru a ne scoate în evidență pseudosupremația.
Această animație cu culorile sape pastelate, contururi incerte și o poveste inocdntă poate fi o incredibilă unealtă pentru a aborda cu copii mici conceptup de discriminare și motivele pentru care nu este ok să discriminezi sau să fi discriminat.
O zi! Nu încă o zi! Toate sunt la fel fără rost. Un șirag necontenit de provocări care duc la absolut nimic. Te trezești, mergi și tragi ca un sclav și când te uiți pe card trebuie iarăși să alegi: mâncare, chirie, facturi. Și anul acesta în concediu o să stai acasă, poate văruiești balconul.
Vrei să scapi, dar unde? Este o mare închisoare. La noi salariu nu îi mare dar măcar ești printre ai tăi. De prinzi un post „dincolo” o să fi printre străini ce nu știu ce îi sarmaua și ia, și nu au jucat șotronul sau elasticul în copilărie. Dar orice ai alege ești închis o viată în mici cămăruțe fără soare pe care scrie „birou”.
Ai vrea să nu treacă iarna fără să vezi soarele, să nu treacă primăvara fără să vezi merii înflorind, să nu treacă vara fără să vezi berzele croncănind, fără să treacă toamna fără să vezi cerul încruntându-se. Ai vrea să simți pământul sub picioare, stropii ploii spălându-ți chipul, ai vrea să cânte adierea vântului pringre frunzele pădurii prin care te plimbi, ai vrea să respiri un aer curat și să bei o apă proaspătă de izvor. Ai vrea să spui „mulțumesc pentru o nouă zi” în fiecare dimineață, nerăbdător să încep o nouă aventură. Ai vrea să-ți vezi copiii crescând sănătoși și cu noi perspective iar tu să îmbătrânești frumos, depănând nepoților verzi și uscate.
Ști că știu că ști dar aparent trebuie spus: divorțează de oraș, iați cârpele și păpușile și mută-te în natură sau măcar într-un sat. Aștepți momentul potrivit când „toate” se vor alinia dar dacă începi cu „aștept” vei aștepta o viață. Viața însă din fericire nu este perfectă și nici decizia ta, tot ce trebuie să faci este să fii sincer: ce sunt dispus să „plătesc” pentru visele mele.
În urmă cu ani ți-aș fi spus să cumperi un teren și să construiești o casă, sau să iei o casă veche să o dregi în timp. Par detalii relevante căci nevoia de adăpost și securitate sunt esențiale vieții însă nu adresează sub nici o formă sustenabilitatea pe termen lung a alegerii. Să câștigi un ban, să pui pâine pe masă și să ai un minim de confort par esențiale, și le vei avea, dar ce vei face apoi? Cu cine vei socializa, cum vei educa copii, cum te vei doftorici, pe cine vei tocmi când vei avea nevoie de ajutor? Astăzi ești în floarea vârstei plin de putere și entuziasm, dar mâine, poimâine, la bătrânețe cine îți va fi alături cum te vei descurca?
În sat vei fi mereu doar o vinitură, unul neoțăran cu patalama de orășean care s-a împrietenit cu unul doi dar la nevoie de nădejde nu va fi nici unul. În natură te-ai descurcat o viață cu grădina, găinile și un câne, dar la bătrânețe cine va sparge lemnul, cine va căra merinde de la oraș, cine va drege acoperișul sau panourile solare? A întreba de teren sau casa veche este ca și cum te-ai gândi la glazură înainte să înveți cum să faci tortul. Important? n spui că nu, dar doar un detaliu.
Astăzi îți spun că alegerea este în altă parte, alegerea sustenabilă este o comunitate, și nu de oricare ci una intențională. De ce? Pentru că o comunitate internațională nu se formează din întâmplare ci prin implicarea activă a membrilor săi și toți sunteți la fel de nou-veniti. Alegând să faci parte dintr-o astfel de comunitate vei face parte din viața socială și vei ajunge să consideri pe toți prieteni, să te poți baza pe ei și ei pe tine la nevoie. Fiind o mare diversitate de vârste cei bătrâni vor putea împărtăși din experiența lor de viață și vor avea la nevoie alături pe cei tineri.
De veți decide împreună să cumpărați mai multe case în același sat la clacă se va repara mai iute un acoperiș, se vor pune lemnele de iarnă cu mai mare plăcere în șopron iar fiecare din pasiune se va pricepe la unele și va primii ajutorul pentru altele.
De veți alege să luați un teren și să construiți ceva relațiile se vor construi odată cu casele și spațiile comune. Veți putea să împărțiți spații comune precum o seră, bucătărie de vară sau spălătorie, unelte, mașini păstrând însă intimitatea și personalitatea vieților și spațiilor private.
Indiferent ce veți alege veți crește împreună și veți îmbătrâni împreună, veți accepta noi membri și îi veți vedea pe uni plecând, veți lua decizii împreună și vă veți bucura sau suferii pentru deciziile luate, veți avea lucruri împreună și lucruri separat, veți avea pe cineva la nădejde și veti fi nădejdea altora.
Powered by WordPress & Theme by Anders Norén
