Mă îndoiesc că este orice fel de valoare „nutritivă” în acest film însă nu poți rămâne rece la căldura interacțiunii dintre protagoniști. Poate că uneori trebuie să acceptăm.că avem nevoie și de un cubuleț de zahăr, o cireașă confiată în absența tortului. Este categoric naiv și superficial romantismul filmului însă puțină încreere în optimismul și creativitatea umana sunt necesare în oceanjl de violență, conflict și egosm în care este adâncită această lume.
Cu mulți, mulți ani în urmă eram la o răscruce de drumuri între a continua pe drumul pe care eram, facultatea de arhitectură, sau a alege alt drum.. Unul din drumurile luate în acel moment în calcul a fost publicitatea. Însă deși mă atrăgea viteza cu care proiectele se desfășoară am realizat repede că nu există nici o legatură între produs și imagine. Și cam așa pare și societatea de azi unde imaginea creată cu privire la anumite grupuri și realitate este cel puțin îndoielnică. Discruminarea este unul dintre cele mai puternice unelete ale clasei politice folosite împotriva unor minorități pentru a exploata și segrega. Diferențele pot fi reale sau imaginare, dar modul în care sunt scoase în evidență nu crează o punte pentru dezvoltare ci sapă și mai adânc o prăpastie.
Un nume mic (Ernest) cu un trup mare (de urs) par să fie diametral opuse unui nume mare (Celestine) cu un trup mic (de șoricel). Doi reprezentanți ai unor lumi aparent antagonice lumi hotărâte că ceilalți sunt o năpastă. Care trebuie fie exploată, fie evitătă. Auzim adesea despre caracterul uman care este cumva potretizat ca fii d putren și din naștere păcătos. Însă este oare? Ete acest caracter putred la fel de eviddent sau natural ca faptul că respirăm, sau este ceva educat în noi încă de mici? Oare „ursul mare și rău” nu este la fel de strâmb ca „ai grijă să nu te ia țiganul”, „plângi ca o fată, „creștinismul este mai pașnic decât islamismul”, LGBTQA+ este „anornal” sunt adevăruri sau doar manipulări politice, minciuni induse pentru a ne scoate în evidență pseudosupremația.
Această animație cu culorile sape pastelate, contururi incerte și o poveste inocdntă poate fi o incredibilă unealtă pentru a aborda cu copii mici conceptup de discriminare și motivele pentru care nu este ok să discriminezi sau să fi discriminat.
O zi! Nu încă o zi! Toate sunt la fel fără rost. Un șirag necontenit de provocări care duc la absolut nimic. Te trezești, mergi și tragi ca un sclav și când te uiți pe card trebuie iarăși să alegi: mâncare, chirie, facturi. Și anul acesta în concediu o să stai acasă, poate văruiești balconul.
Vrei să scapi, dar unde? Este o mare închisoare. La noi salariu nu îi mare dar măcar ești printre ai tăi. De prinzi un post „dincolo” o să fi printre străini ce nu știu ce îi sarmaua și ia, și nu au jucat șotronul sau elasticul în copilărie. Dar orice ai alege ești închis o viată în mici cămăruțe fără soare pe care scrie „birou”.
Ai vrea să nu treacă iarna fără să vezi soarele, să nu treacă primăvara fără să vezi merii înflorind, să nu treacă vara fără să vezi berzele croncănind, fără să treacă toamna fără să vezi cerul încruntându-se. Ai vrea să simți pământul sub picioare, stropii ploii spălându-ți chipul, ai vrea să cânte adierea vântului pringre frunzele pădurii prin care te plimbi, ai vrea să respiri un aer curat și să bei o apă proaspătă de izvor. Ai vrea să spui „mulțumesc pentru o nouă zi” în fiecare dimineață, nerăbdător să încep o nouă aventură. Ai vrea să-ți vezi copiii crescând sănătoși și cu noi perspective iar tu să îmbătrânești frumos, depănând nepoților verzi și uscate.
Ști că știu că ști dar aparent trebuie spus: divorțează de oraș, iați cârpele și păpușile și mută-te în natură sau măcar într-un sat. Aștepți momentul potrivit când „toate” se vor alinia dar dacă începi cu „aștept” vei aștepta o viață. Viața însă din fericire nu este perfectă și nici decizia ta, tot ce trebuie să faci este să fii sincer: ce sunt dispus să „plătesc” pentru visele mele.
În urmă cu ani ți-aș fi spus să cumperi un teren și să construiești o casă, sau să iei o casă veche să o dregi în timp. Par detalii relevante căci nevoia de adăpost și securitate sunt esențiale vieții însă nu adresează sub nici o formă sustenabilitatea pe termen lung a alegerii. Să câștigi un ban, să pui pâine pe masă și să ai un minim de confort par esențiale, și le vei avea, dar ce vei face apoi? Cu cine vei socializa, cum vei educa copii, cum te vei doftorici, pe cine vei tocmi când vei avea nevoie de ajutor? Astăzi ești în floarea vârstei plin de putere și entuziasm, dar mâine, poimâine, la bătrânețe cine îți va fi alături cum te vei descurca?
În sat vei fi mereu doar o vinitură, unul neoțăran cu patalama de orășean care s-a împrietenit cu unul doi dar la nevoie de nădejde nu va fi nici unul. În natură te-ai descurcat o viață cu grădina, găinile și un câne, dar la bătrânețe cine va sparge lemnul, cine va căra merinde de la oraș, cine va drege acoperișul sau panourile solare? A întreba de teren sau casa veche este ca și cum te-ai gândi la glazură înainte să înveți cum să faci tortul. Important? n spui că nu, dar doar un detaliu.
Astăzi îți spun că alegerea este în altă parte, alegerea sustenabilă este o comunitate, și nu de oricare ci una intențională. De ce? Pentru că o comunitate internațională nu se formează din întâmplare ci prin implicarea activă a membrilor săi și toți sunteți la fel de nou-veniti. Alegând să faci parte dintr-o astfel de comunitate vei face parte din viața socială și vei ajunge să consideri pe toți prieteni, să te poți baza pe ei și ei pe tine la nevoie. Fiind o mare diversitate de vârste cei bătrâni vor putea împărtăși din experiența lor de viață și vor avea la nevoie alături pe cei tineri.
De veți decide împreună să cumpărați mai multe case în același sat la clacă se va repara mai iute un acoperiș, se vor pune lemnele de iarnă cu mai mare plăcere în șopron iar fiecare din pasiune se va pricepe la unele și va primii ajutorul pentru altele.
De veți alege să luați un teren și să construiți ceva relațiile se vor construi odată cu casele și spațiile comune. Veți putea să împărțiți spații comune precum o seră, bucătărie de vară sau spălătorie, unelte, mașini păstrând însă intimitatea și personalitatea vieților și spațiilor private.
Indiferent ce veți alege veți crește împreună și veți îmbătrâni împreună, veți accepta noi membri și îi veți vedea pe uni plecând, veți lua decizii împreună și vă veți bucura sau suferii pentru deciziile luate, veți avea lucruri împreună și lucruri separat, veți avea pe cineva la nădejde și veti fi nădejdea altora.
Cunosc atâtea despre lumea actuală dar și despre trecutul acestei lumi, dar prea puțin despre țara în care locuiesc și zbuciumările sale. Dar iată această carte îmi deschide o fereastră către dificultățile vieții din societatea românească de la început de secol XX. Și chiar dacă povestea este relatată într-un foarte clar cadru al acelei perioade , traumele, zbuciumarile și dificultatea depășirii lor sunt extrem de actuale.
Povestea în sine te voi lăsa să o descoperi singur însă te întreb: ai avut ce pune pe masă când erai copil, lipsurile materiale te-au făcut să te retragi, să te ascunzi în fața celor dragi, să vrei să scapi de rușine și umilință și să fi mereu tras înapoi de o pânză invizibilă de păianjen în care ești captiv? Probabil că nu, însă cum te-ar forma aceste experiențe? Cum ai privi lumea și care ar fi alegerile tale când tot ce faci pare să faci cu mâinile legate?
Această carte este despre neajunsurile copilărie și despre rușinea care crează traume, despre nedreptate față de cel mic și învizibilitatea acestei nedreptăți în ochii celor mari, despre privilegiu și lupta de a ieși din mizerie, despre nădejdea pe care o punem în iubire și dezamăgirea neînpărtășirii, despre deziluzia unei lumi care prin muncă credeai că îți va oferii totul, despre a trăi cu un permanent nod în gât speriat de perspectiva ca vei fi descoperit.
Trăim cu senzația că cel ce va munci va răzbi la suprafață, că cinstea este un atu, că cel onest va fi lăudat, că toți avem aceleași șanse. Ce minciună, fantasmă toarsă în fire fine de pânză de păianjen de prădători lipsiți de scrupule sau etică.
O carte audiată sub lectuta Soficăi Scarlat.
RUȘINE guvernului!
RUȘINE parlamentului!
RUȘINE președintelui!
RUȘINE clasei politice românești!
Dacă după 7 octombrie am fost alături de Israel este de înțeles căci crime împotriva umanității nu sunt justificate indifetent de situație.
Însă ce ființă cu coloană vertebrală mai poate încă susține Isrselul acum când 24000 de oameni au murit, când zilnic moare cel puțin un jurnalist, cadru medical, cadru didactic, când au ras de pe fața pământului biserici, moschei, școli, gradinițe, teatre, biblioteci, univetsități spitale, infrastructură?
Ce ființă cu coloană vertebrală mai poate susține un stat care face asemenea atrocități și deși le declară în gura mare și pune în aplicare cu bestialitate are tupeul să se justifice în fața Curții internaționale de justiție ca fiind „acuzații nefondate”.
Suntem o țară semnatară a convenției antigenocid dar ne lipsește coloana vertebrală ca măcar să susține demersul Africii de Sud dacă nu să ieșim noi în față așa cum ne cere legislația intetnațională.
Atâția tineri au murit ca noi să fim o tară liberă însă nu ne-am vândut doar trupul prin privatizarea industrie și terenurilor românești dar ne-am vândut sufletul, tributari fiind astăzi nu imperiului Otoman sau Austroungar ci celor care sunt dispuși să ne dea să ciugulim din palma lor. Câini de încredere suntem pentru marile puteri, gata să dăm din coada când ni se aruncă o bombinică și gata să facem aport când ni se ordonă.
RUȘINE ROMÂNIEI!!!
Owen Jones
Ciudat cum societate reușește să strivească orice pasiune și orice implicare civica prin ceea ce numește full time job. Un job plin de semnificatie ar trebui sa adreseze atat pasiunile cat si sa serveasca societatea insa cel mai adesea sunt lipsite de sens. Totusi acceptam acest lucru pentfu catuse de aur, iar cand realizam ca viata a trecut pe lang noi e prea tarziu. Prietenii au disparut, corpul a ruginit iar orizontul este aproape.
Acest film este inspirat de cartea cu același nume scrisă de Isac Asimov. Probabil voi reciti cartea pentru a-mi amingi exact povestea dar din capul locului pot spune că nu urmează firul epic al cărții ci doar ideea, eviluția unui andoid de la „un aparat casnic” la statul de om.
Filmul este o frumoasă completare a poveștii cărții înclinand către latura emoțională și romantică, dar mai important este un film incredibil de pozitiv despre ce este și ce nu este umanitate, despre determinare și despre altruism față de rasa umană. Să îți dedici viața care teoretic era infinită pentru un android pentru a dărui viață și pentru a iubi și renunțarea finală la imortalitate de dragul iubii este cred un pinct de reflecție important pentru oricare dintre noi care suntem îndemnați către căutarea propriei fericiri și iluminări și ignorarea suferinței altora. Mă întreb câți dintre noi ar obține cu adevărat statul de om în societatea de azi?
A durat ceva să citesc această carte așa că a variat modul de adnotare. Scopul acestor notițe nu este de a evalua cartea sau a o reformula în cuvintele mele. Am făcut aceste notițe pentru că sunt de părere că ceea ce treci prin tine și scri apoi în cuvintele tale au un mai mare impact.
Carte nu are un fir epic motiv pentru care poate fi citita de oriunde neconstruind pe cunoștintele acumulate în alte capitole de aceea multe lucruri se repetă dacă parcurgi totul. Este mai degrabă o colecție de maxime ce au fost transpuse și în format video pe „The school of life”. Este o carte bună potrivită să stea pe noptieră când avem nevoie de sprijin și întelegere.
Introducere
Societatea de azi se învârte în jurul educației putând să învățăm ce a luat generații și generații de efort și cercetare. Însă când vine vorba de edcație emoțională, care odinioară venea prin credință societatea actuală a lăsat subiectul să fie descoperit de fiecare presupunând că valorile morale vor fi surprinse și transmise de cultură.
Suntem extrem de preocupați de conținut și nu de forma pe care informația o ia pentru a ajunge la noi. Credem că odată învățat ceva va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră. Ignorăm capacitatea de adaptare a mesajului la piblic și importanța repetiției.
Suntem convinși că totul depinde de noi și că norocul nuneste esențial în reușită
Idei sofiticate pot fi abordate imediat ce idei simple, ce pot fi înțelese și de un copil au fost corect abordate.
Partea întăi – Sinele
Introspectia este cheia catre sine. Prin introspectie putem descoperi felul în care mintea ne poate juca feste.
Suntem hiperdependenți de părinții noștri atât de mulți ani încât este imposibil să nu acumulăm câteva traume. Este mult prea multă informație pentru care nu suntem pregătiți.
Dacă unul dintre parinții noștri tipă simțim cum fundația lumii se zguduie.
Copilăria este o închisoare deschisă și îndelungată.
Experiențele, mai ales negative, ne fac să generalizăm excesiv cu privire la caracterul oamenilor, motivația sau relevanța noastră.
Judecăm pe alții cu asprime uitând că și ei sunt la fel de traumatizați ca și noi.
Uităm intenționat fiind prea greu să ținem și aspectele negative al experiențelor noastre.
Copilărie sănătoasă emotional
1. Cineva se va pune cu toată inima în serviciul nostru
2. Suntem priviți cu îngăduință și compasiune
3. Relația cu copilul este constantă și pe termen lung
4. Nu trebuie copilul să fue perfect
5. Părintele nu este în compeție sau gelos pe copil
6. Lucruri/situații se pot strica dar se pot și repara, sau face noi planuri
7. Părintele nu trebuie să ofere o atmosferă perfectă
8. Parintele nu este perfect având și părți bune și părți rele.
Semne de sănătate emoțională
1. Iubire/încredere de sine
2. Candoare față de sine când greșim
3. Comunucarea emotiilor și opiniilor
4. Încredere în oameni și contexte
Psihoterapie
O unealtă menită să ne ajute.
Terapeut – martorul care ne ascultă dar nu ne judecă.
Deschidere – terapeutul cunoaște și admite diversitatea ființei umane. Creând un loc în care să ne desfășurăm necondiționat putem să spunem ce ne apasă pe inimă.
Bunăvoință – terapeut este un parinte îngăduitor, care nu este în compețiție cu noi și care renuntă la sine de dragul nostru. Terapeul caută să înțeleagă motivația din spate și nu să judece acțiunile noastre.
Ascultarea – terapeutul nu doar nu vorbește ci ne îndeamnă să elaborăm. Nu așteaptă să își spună punctul de vedere și nici să își dea cu părea. Ascultă acti, nu doar aud.
Timp – terapeutul este acolo când avem nevoie de el ajutând să descoperim acea parte din sine care suntem pregătiti să o abordăm.
Interpretare – terapeutul cauta experiențele care ne-au făcut cine suntem azi. Ne îndrumă să redescoperim experiențele trecutului pentru a le internaliza, astfel înțelegând izvorul tuturor trăirilor noastre.
Relația cu terapeutul – creăm o relație cu terapeutul pentru că nu știm să gestionăm una. În această relație nu ne simțim dominați sau judecați. Este poate singura relație sinceră pe care o avem.
Vocea interioară – sunt voci interioare ce le-am internalizat. Sunt voci care ne judeca mereu. Scopul nu este sa nu ne judecam ci sa o facem mai bine cu mai multa compasiune. Terapeutul este vocea exterioara care in timp putem sa o preluam ca atitudine a vocii noastre interioare.
Cum ne schimbă terapia?
Terapia nu poate face viata mai buna decat este.
Terapia ne ofera instrumentele cu care să ne gestionăm viața mai ușor.
Meditație filosofică
Scopul nu este de a ne detașa de dificultățile vieții ci de aa le îmbrațișa, nu critic, nu cu compasiune, nu cu bravura. Trebuie doar să lăsăm garda jos și să admitem că nunsuntem perfecți, că viața este plină de provocări și că deși nu avem soluții pentru prea multe, este ok.
O normalitate mai normală
Ne judecăm pe noi din interior dar îi apreciem pe ceilalți din exterior. Este bine să realizăm că deși combinația noastră de trăiri, dorințe și traume este unică fiecare element este incredibil de comun. Nu suntem cu nimic speciali sau strâmbi iar odată ce vom fi capabili să înțelegem asta vom putea gestiona cu mai mare ușurință „anormalitatea” noastră.
Rolul unei căderi emotionale
Suntem prea abili de a nega supărările vieții.
Ne prăbușim pentru că nu știm să ne îndoim. Nu ne auzim, amânăm rezolvarea problemelor pentru prea multă vreme. O cădere emoțională este semnalul de alarmă că așa nu se mai poate.
Partea a doua – Ceilalți
Bunătate – Dăruim celor ce au nevoie și mai puțin ca noi. Când este vorba de bani cdl mai adesea tranzacția este unidirecțională însă când vine vorba de empatie și acceptare cu toții avem nevoie să fim cadorisiți.
Ratați și catastrofe – Cei ce ajung în vârful piramidei sunt incomparabili minoritatea. Cu restul nu știm ce să facem. Vina este integral a individului motiv pentru care este foarte ușor să judecăm. Norocul și ghinionul au fost obliterate. Ghinion putea avea și cel virtuos, noroc putea avea și cel putred. Nu există oameni doar cu calități sau doar cu defecte.
Motivație – Propriile motivații nu sunt mereu clare pentru că propriile experiențe și traume nu sunt clare. De aceea în loc sa judecăm pe alții punând în cârca lor motivații de noi inventate mai degrabă am putea să îi tratăm cu compasiune.
Cum ne privim inamicii – Oamenii echilibrati nu au nevoie să îi rănească pe alții. Doar cineva rănit rănește pe alții.
Politețe – Franchețea este doar adevăr care deși poate brutal nu poate să rănească. Politețea pornește de la premiza că în interior suntem răi și brutali și că ar trebui să apărăm pe cei din jur de noi înșine.
O persoană francă crede că ceilalți sunt ca ei. Omul politicos crede că alți nu sunt ca ei așa că încearcă să te acomodeze.
Omul franc crede că toată lumea este la fel de echilibrată și că nu este nevoie de încurajare. Persoana politicoasă crede că toți suntem pe muchie de cuțit de aceea avem nevoie de incurajare în puncte mărunte.
Persoana francă crede că salariul este unitatea de măsură a implicării. Persoana politicoasă înțelege că punem mult din noi în orice activitate ne implicăm motiv pentru care un zâmbet sau un mulțumesc sunt necesare.
Persoana francă încearcă să aibă un impact grandios.(???oare) Persoana politicoasă este conștientă că nu poate schimba mare lucru așa că este preocupată de gesturi mărunte.
Omul franc vede lumea în alb și negru și nu este timid în a își manifesta dezacordul sau nemulțumirea. Odată ce ceva a fost etichetat rămâne astfel fără dorința de reevaluare sau reparare. Omul politicos vede lumea mai nuanțat motiv pentru care este mai precaut în a eticheta ceva lăsând loc pentru reevaluări viitoare.
Diplomație – Adesea avem tendința să luăm decizii instinctiv și să luăm personal ceea ce se spune. Diplomația este un mod de a valida interlocutorul, odată validat fiind capabil să vadă situația și din altă perspectivă. Orice negociere presupune obschimbare care direct formulată va duce la eșec dar dacă sunt formulate prin prisma iubirii și înțelegerii ar putea duce la evoluție. Minciuni mărunte sunt paznicul unui adevăr mai mare. Diplomatul ignoră ieșirile în decor rămânând focusat pe obiectivul discuției. În situații dificile deturnează conversația pentru dezanorsare.
Coda – Cei ratați și buni sunt darnici, cei cu succes și malefici sunt egoiști, iar cei care au ganduri sexuale nu pot fi buni (imaginea creștină).
Încântător
Timiditate – Avem acest sentiment pentru că ne simțim marginalizați. Parte din noi avem caracteristici foarte particulare darsemănăm atât de bine cu întreaga omenire. Sunt om și nimic omenesc îmineste străin. Timiditatea este un mod de a ne simții speciali.
Vulnerabilitatea – Suntem atât de preocupați să fim perfecți încât nu realizăm că vulnerabilitatea noastră ne face atrăgători pentru că ne face ca ceilalți.
Suntem apreciați – Pare totul binar, suntem apreciati sau nu. Relațiile dintre oameni se construiesc începând de la curajul uneia dintre părți de aarăta cine este.
Persoană caldă – Fricile și nesiguranța noastră este în toți. O persoană caldă va oferi afecțiune, sensibilitate, fragilitate, se va expune, va face conplimente. O persoană rece rămâne la suprafața a ceea ce proiectează fiecare.
Tachinare – În interiorul unui cinic este un optimist nerăbdător să iasă la iveală. Încercăm cu candoare să ghicim ce este în sufletul fiecăruia și astfel creăm oportunități să aducem bucurie.
Un bun ascultător – Suntem pregătiți să împărtășim dar nu să ascultăm. Vrem să cunoaștem dar nu avem răbdare să aflăm cine sunt. Este o societate plină de egoism. Așteptăm ca celălalt să termine de vorbit dar nu ascultăm ce spune, nu interogăm și nu încurajăm să elaboreze. Mici impulsuri este tot ce e nevoie. Trebuie doar să fim acolo și să încurajăm cu un simplu „continuă”, totuși ne îndrumă să nu ne rătăcim în poveștile noastre.
Cataatrofă socială – Uneori o dăm în bară social deși intențiile nu erau greșite. Vom duce această povară cu noi mereu dar poate e bine căci astfel vom fi mai îgăduitori cu bâlbâielile celorlalți.
Calm
Pesimism – Pornești de la premiza că nimic nu este perfect pe lumea asta. Cu cât așteptărule sunt mai mari cu atât prăbușirea este mai spectaculoasă. Stima de sine estecraportul din succes/așteptări. Pesimistul își dorește să fie totul bine dar admite că lucrurile pot să dea greș.
Furia apare când așteptările sunt nerealiste, imperfecțiunea altora, rateurile tehnologiei, imperfectiunile proprii, variabilitatea mediului.
Anxietatea este starea normală a lucrurilor căci nu avem niciodată suficiente informați pentru a lua decizia perfectă. Nu este un semn de slăbiciune ci un semn al capacității noastre de a recunoaște prăpastia dintre dorințe și realitate.
Nevoia de a fi singuri este necesară pentru a nu uita cine suntem. Este nevoie de solitudine pentru a ne descoperi, penttu a ne cerceta emoțiile, dorințele și temerile în ritmul nostru, pentru a ne consola, pentru a admite.
Privitul pe fereastră este un moment de introspecție, de a ne descoperi cu răbdare. Este o revoltă contra productivității și pentru introspecție.
Natura este o lectie de viață, o unitate de măsură a inevitabilității. Viața noastră nu va fi niciodată perfectă pentru că natura lucrurilor își va arata colții. Admirând natura vom realiza că nu suntem și nu putem controla nimic pentru a ne obține viața perfectă. Ne face să fim umili realizând cât de nesimnificativi suntem în marea schemă a lucrurilor. Frumusețea naturii ne ajută să punem la locul pitrivit preocupările interne mult exagerate. Orice s-ar întâmpla cu noi universului nu îi pasă.
Cei ce iubesc liniștra și calmul nu sunt cei ce le posedă ci cei ce le prețuiesc și caută în mod activ.
Relatii
A lega o relație este determinat nu de sentimente și atractie ci de ceea ce societatea validează ca fiind normal.
Romanticismul.
Crede infinit in casnicie.
Crede ca dupa zeci de ani esti la fel de entuziast ca la prima atingere.
Iubirea si sexul sunt interdependente.
Partenerul ne va intelege intuitiv.
Alerile sunt emotionale si nu rationale
Ne dezicem de lucruri practice sau financiare.
Apreciem totul la partener
Schimbarea este un esec si a iubi pe cineva pentru cine este este o dovada de dedicare.
Nu vom fi atrasi vreodata de altcineva.
Nu avem de educație în iubire.
Nu avem secrete.
Pettecem mereu timp împreună.
Partenerul trebuie sa fie TOTUL, cel mai bun părinte, șofer, bucătar, contabil, confident, terapeut.
Dificultățile în viata emotională nu sunt cauzate de inaptitudine ci destandardele foarte înalte ale societății prezentate ca facile.
Poate ar trebui să trecem la postromantism nu din abandon al iubirii ci pentru a o salva.
Alegere a unui partener este supusa de propriile noastre instincte pentru că nu căutăm cea mai bună partidă ci cea pe care o putem recunoaște, chiar dacă presupune violentă, abandon, indiferență. Nu căutăm partenerul care ne iubește ci partenerul care ne rănește în felul în care suntem obișnuiți. Nu putem schimba peste noapte felul în care alegem parteneri dar putem schimba felul în care reacționăm la comportamentul lor. Șmecheria este să reușim să vedem un comportament nu ca malitios ci o simtomă a suferinței. Nu suntem pregătiți să fim într-o relatie când știm să descoperimnperfecțiunea ci când știm să privim defectele celuilat cu compasiune.
Frica de a fi respins este extrem de acceptată la începutul relației. Dar frica nu didpare nici apoi datorită lipsei de încredere în sine.
Este de apreciat că știm să tratăm cu compasiune un copil dar și mai de apreciat ar fi să acceptăm copilul din partenerul nostru. Deducem că un copil nu știe mereu să spună ce are pe suflet dar ne așteptăm ca partenerul nu doar să o facă dar să fie și coerent, și detașat, și diplomat. Nu există definitiv adulti. Copilul din noi rămâne mereu acolo.
Educație prin iubire. Ni se vinde ideea că trebuie săvennrsrvrev veus sd cacceptăm partenerul așa cum este și niciodată să nu încercăm să îl schimbăm. Iubire nu este acceptare necondiționată a celulilat ci disponibilitatea de a educa și de a fi educat mai ales când e vorba de ceva dificil și neplăcut. În loc să vedem oportunitatea de a crește suntem lezați de intențiile celuilalt. Adesea adresăm problemele imediat, la momentul nepotrivit, și nu la momentul când are maxime de a avea efect. Avem mai mari șanse să dăm greș când încercăm. Cu cât suntem mai detașați cu atât vom avea mai mult succes.
Importanța sexului
Eliberarea sexuală subiectul este mai mult sau mai puțin tabu sub pretextul că nu este. Imaginatia ne duce pe cărări bizare.
Dorințele sexuale sunt manifestări ce încearcă să completeze anumite interdicții sociale sau de educație. În cuplu creăm un univers paralel în care orice este permis, cu acordul partenerului.
Relații extraconjugale nu începe când cei doi s-au cunosc, când au mințit cu cine se întâlnrsc sau unde merg, când s-au atins pentru prima dată. Relațiile încep înainte să fi avut cu cine să avem o relația. O relație începe când nu suntem băgați în seamă, când am fost luați peste picior în public, când partenerul a decis peste capul nostru, pentru că sunt divergențe care duc nicăieri, datorită lipsei de tandrețe, când am fost ignorați sexual. Niciuna individual nu este începutul dar fiecare poate crea microfisuri care se pot exrinde în timo.
A identifica ce ne nemulțumeste nu este foarte relevant. Relevant însa este să știm când și cum să ne spunem păsul. Putem evita o astfel de situație nu prin constrângere și control ci prin eliminarea motivelor care pot duce în această direcție. Uneori însă nu este partenerul de vină ci incapacitatea noastră de a comunica.
Gestionarea problemelor
Controverse se întâmplă mult prea des în cuplu moment în care rificăm tonul, țipăm, folosimncuvinte derogatorii. Ar fi dar de presupus că alocăm majore resurse ca societate pentru a învăța cum să prevenim și gestionăm.
Totuși credem, datorită romantismilui, că divergențele sunt firect proporționale cu pasiunea și că fac parte naturală a relațiilor deci nu are rost să le analizăm rational. Din lașitate credem că situația noastră este unică motiv pentru care nu relatăm și nu investigăm alte relații. Ne certăm pentru că nu avem educația să știm cine suntem și cum să o transmitem mai departe. Este însă important nu doar să identificăm probleme ci să le gestionăm într-un mod nondistructiv. Iubirea este o abilitate, nu o emoție.
Deși ne certăm pe diverse subiecte deși pot să fie aceelași supărare sub diverse camuflaje, camuflaje atașate pentru că ne lipsește curajul să spunem ce ne nemulțunește.
Când ne certăm o facem pentru că vrem ca partenerul să evalueze. Totuși a spune verde în față adevărul nu este productiv căci partenerul știe deja care îi sunt neajunsurile. Partenerul se va schimba nu pentru că avem dreptate ci când va simții că are susținerea necesară.
Stricăm atmosfera uneori aparent din răutate. Părem să fim monștri însă este doar un strâm strigăt de ajutor. Ne simțim neînțeleși și cred că doar dacă partenerul se simte trist și depresivi ne va înțelege.
Patologizarea nemulțumirilor. Reacțiile isterice nu invalidează punctul de vedere la fel cum o reacție calmă nu validează opinia interlocutorului. Uneori se ajunge la reacții patologice penttu că nemulțumirea nu mai poate fi ignorată sau negată. Doar cineva care se simte în pericol reacționează astfel. Doar cineva care a investit multă încredere în noi poate să își permită să reacționeze astfel.
Absența în relație. Simțind nesiguranță la locul de muncă, în relația cu prietenii, sau autoritațile, ne luăm de partener acuzându-i de tot felul de prostii. Totuși ne permitem să facem asta pentru că ne simțim ne simțim în siguranță și vrem să fim salvați.
Normalitate pare să fie o unitate de măsură a societății. Ceea ce societatea cataloghează ca normal este acceptat. Realitatea este însa ca suntem orice dar nu nornali și afecțiunea de care avem parte este exact datorită acestor diferențe.
Asemănarea cu părinții pare îngrozitoare căci vrea să spună că este un destin de care nu putem scăpa. Totuși este evident că semănăm cu ei căci am petrecut atât de mult timp cu ei. Însa asemănarea nu este implicit negativă iar rolul partenerului nu este să ne atragă atenția asupra propriilor neajunsuri care evident le avem ci să ne ajute să corectăm acolo unde este cazul.
Rațiunea excesivă nu este răspunsul de care avem nevoie într-o relație. Nu avem nevoie să ni se prezinte informații exacte ci de compasiune, avem nevoie să fim ascultați. Uneori rațiunea poate fi un mecanism de razbunare a partenerului a căror eforturi au fost refuzate sau care nu se simte apreciat.
Făra sex este o luptă dusă prin proxiuri. Ne manifestăm nemulțumirea și dezacordul în cele mai stranii feluri când suntem refuzați în așternuturi. Sexul este o dovada de afecțiune, este o eliberare, elimină temporar supărările și ne oferă încrederea că totul încă este ok. Refuzul ne face să ne simțim nu doar nedoriții ci că nu merităm afecțiune.
Pesimismul este o formă de acceptare a cât de dificil este să fim fericiți. Am descoperit iubirea dar fără să conștientizăm în condiții extrem de precise în restul timpului fiind ființe incredibil de dificile, implicați în activități incredibil de plicticoase și solitudine. Singurele persoane ce le apreciem cu adevărat sunt cele ce le cunoaștem deloc sau superficial
Rufele este o activitate triviala de aceea o tratam cu putin respect. Pentru chestii gtandioase alocăm spațiu mental, răbdare și energie însă lucrurile mărunte ne acoperă majoritatea timpului și totiși nu le tratăm cu respect. Pare că iubirea este implicată doar în lucruri mărețe însă doar acceptând rufele ca parte esențială a iubiri ne putem bucura cu adevărat de ea.
Trebuia să fie altfel. Ne așteptam să fie altfel, ne așteptam să fim iubiți ca în copilărie. Însă atunci era foarte ușor să fim iubiți pentru că eram simpli și eram protejați de realitate. Este nevoie să practicăm iubire adultă.
Secrete par să nu mai fie necesare odată ce am găsit partenerul. Totuși sunt atât de multe lucruri ce nu le putem spune încât ne simțim vinovați. Totuși trebuie să păstrăm multe de dragul iubirii.
Compromisul ni se spune că nu ar trebui să facă parte dintr-o relație legata de iubire. Totuși relația perfectă și contextul perfect nu există deci poate să te mulțumrști cu mai puțin nu ar trebui să fie un neajuns ci o dovadă a varietății de forme pe care iubirea o poate lua și a capacității noastre de adaptare.
Doar prieteni pare să fie un eșec. Tutuși față de parteneri avem așteptări nejustificate, vrem să fim înțeleși fară să ne spunem păsul, îi rănim aruncând în cărca lor frustrările noastre. Totuși cu prietenii suntem înțelegători, răbdatori, comunică, suntem cea mai bună variantă a noastră.
De ce să ne căsătorim? Este un contract juridic asupra veniturilor, proprietăților și copiilor. Este un contrat ușr de semnat dar greu de anulat. Este o închisoare în care intrăm cu capul înainte. Este o închisoare din care ne estevrușine să ieșim.
Răbdarea este o virtute? Ne căsătorim pentru că suntem incapabil să nu fim impulsivi.
Slujba
Pericolul copilului cuminte. Sunt astfel din lipsa de opțiuni pentru că orice altă latură a lui nu este tolerată. Sunt cuminți fie pentru că vor să spirijine parintele fragili, fie pentru că se feresc de reacția parintelui când ies din rând. Fiind copilul pur ca adulți posibil să se ferrască de sex și intimitate, iar la lucru vor fi mediocrii căci eșecul in unul din demersuri îi înspăimântă. Copilul perfect este cel care are spațiul să fie neascultător, și este acceptat în acele momente.
Încredere si idiotul intern. Evităm situații în care încrederea ne poate fi pusă la îndoială. În realitate cu toții suntem nărozi, neatenți și facem greșeli cu carul. Doar îmbrățisându-ne imperfecțunea vom reuși să ne bucurăm de viață căci încă o nerozie nu va schimba nimic.
Sindromul impostorului. Suntem astfel penttu că ne imaginăm perfecțiunea celorlați în timp ce ne proslăvimnimperfecțiunra. Ne simțim astfel din motive de petspectivă și nu din motive de adevăr. Cine pentru noi este admirabil pentru cineva deasupra lui social este un ratat. Nimeni nu este un erou în ochii propriului valet.
Faima. Crezi că va fi un bilet de voie, o garanție a fericirii, vei avea beneficii si superdrepturi. Suntem astfel pentru că am fost neglijați sau poate pentru că nu am putut schimba nimic. Nu tu citit în pat cu părinții, nu tu o laudă, nu tu preocupare pentru realizările noastre. Ajunși însă în vârf vom fi judecați fără perdea iar apoi aruncați deoparte pentru noul venit. Cautam faimă din lipsă decrespect, „le voi arăta eu lor”.
Specializarea este un lucru bun din punct de vedere economic dar distructiv din punct de vedere uman. Poate că fericirea globala este în explorarea de miltiple pasiuni. Poate că și în relațiile interumane am putea să nu mai punem în cârca unei singure persoane satisfacerea tuturor înclinațiilor noastre.
–
Dincolo de acest punct am pierdut o vreme ce vrea cartea de la mine vorbind de capitalism și consumerism.
–
Cultura
Romantism vs clasici
Intuitie vs analiza
Romanticii simt și nu organizează
Clsicistul crede în rațiune vs instinct. Crede că pentru orice emoție există un raționament.
Spontaneitate vs educație
Romantici cred ca educatia omoara spiritul caci avem tot ce ne trebuie. Descoperirea sinelui este solutia.
Clasicustul cree in educatie. Nimeni nu s-a nascut atot stiutor. Rolul educatiei este sa previna sa facem aceleasi greseli
Onestitate vs politete
Romanticul spune ca sinceritatea este cheia.
Clasicistul cree ca ne cenzuram pentru a proteja pe cei ce ii iubim de nebunia noastra interna
Idealism vs realism
Romantismul este dezamagit de societate comparand totul cu situatia ideala.
Clasicitul este atent la ce merge rau si compara cu ce se poate intampla mai rau
Unic vs comun
Romanticup cauta mereu unicate, spectacol si ceva deosebit
Clasicistul este multumit cu lucruri monotone.
Puritate vs ambivalenta
Romanticul crede in perfectiunea partenerului si in altruismul filantropului.
Clasicistul crede ca sunt oameni imperfecti cu laturi bune si rele.
De ce ne displac lucrurile ieftine
Pentru mult timp un preț mare însemnă calitate și raritate.
Industrializarea a făcut lucruri de calitate.
Totuși un copil se bucură de o baltă în loc să aprecieze o vaccanță scumpă deorece banul nu aduce valoare ci experiența.
Literatura este toporul ce sparge crusta unui ocean intern inghetat.
Nici un copil nu are nevoie de parintele perfect nu pentru că te mulțumești cu mai puțin ci pentru că atingerea perfecțiunii este extrem de daunatoare și costisitoare. Nu exista nimic care sa fie perfect ij toate punctele si in toate momentele sunt bune dar dacă în general este ok, atunci este.
Recunoștință cspacitatea de a recunoaște ce merge bine împotriva a tot ce se întâmplă rău.
Istețimea
1. Realism – conștient cât de dificil este demersul în care ne implicăm
2. Apreciere – conștienți de frumusețea unui moment de liniște și perfecțiune
3. Nebunie – conștientizează cât de labili suntem în toate aspectele vieții noastre
4. Umor – se iau mereu peste picior
5. Politețe – sunt delicați cu cei din jur realizănd cât de greu este să ne schimbăm
6. Autoacceptare de sine – este important să realizăm că va exista mereu o prăpastie întrr cine ne dorim să fim și cine suntem în realitate. Nu îi este rușine cu sine pentru ă au renunțat la multă mândrie.
7. Iertare – conștientizează că neajunsurile celor din jur nu este din răutate ci din imperfectiune și traumă.
8. Reziliență – realizează cât de dificil este să găsești liniște și fericire așa că le definesc vag astfel încât când ceva merge rău să fie în interiorul acelei definiții
9. Invidie – conștientizează că reușita nu este mereu în mâinile noastre ci este majir influențată de factori externi.
10. Succes și eșec – conștientizează care sunt limitele fericitii noastre și cât de mult pozitiv sau negativ vor fi influența
11. Regrete – indiferent câte am realizat multe au dat greș si acest lucru este inevitabil din lipsa de informație și a abilității de a întrevedea viitorul
12. Calm – liniștea momentului este trecătoare așa că un moment banal este savurat.
Audiat subb lectura lui Charlie Anson și Alain de Botton
Curioasă animație căci pentru a ajunge la mesaj este nevoie să treci de umplutura mult prea comercială a prezentării. Mult prea multă culoare și referințe culturale, parcă obzdravănă glazurare pentru a ajunge la miez: migrare datorită unor calamități, naturale sau nu, discriminare și marginalizarea etniilor, lipsa de acceptare a altei rase și valoarea tradițiilor cu tente clar misulmane.
Mai mult nu aș zice și oricum îmi este clar cui se adresează acest film pentru copii fiind inaccesibul mesajul subliminal iar pentru adulți aproape imposibil să ajungi la el de atâta umplutură.
Am recitit cartea după ce am ascultat un interviu cu autorul despre cum a ajuns să o scrie. Curios este că o căutam de ceva vreme dar nu îmi aminteam titlul. Auzind însă povestea originii cărții am recunoscut că este cartea ce o căutam.
Este o carte despre începuturile răspândirii umanității în galaxie. Partea tehnilogică este evident irelevantă însă adresează temerile sfârșitului de secol XX când eram convinși că populația va crește alarmant și foametea va fi o problemă. Dincolo de aceasta pseudoinevitabilitate este o poveste despre nevoia de grandoare a unora, despre răzbunare și despre eliminarea diferențelor. Poate că dacă nu am fi martorii războiului din Palestina și dacă nu aș citi acu cartea despre educație emoționala aș generaliza spunând că așa suntem noi oamenii. Însă acum, poate și cu ajutorul acestei cărți am înțeles că nu OAMENII sunt dornici de faimă, răzbunare și discriminare ci doar o infinită minoritate care ne pătează și care minoritate tinde prin propagandă și manipulare să influențeze negativ fundația noastră traumatizată și astfel să ne învrăjbească.
Carte audiată sub lectura lui Fred Major.