Dacă ceva am remarcat în vizita mea la București este lipsa de autenticitate a celor cu care am interacționat. Parcă toți încercau să se încadreze în tipare în care deși nu se regăseau faceau toate eforturile să le urmeze. Perezența la corporație că altfel nu pot plăti școala copilului, acceptarea neasumării bărbatului căci „așa sunt ei”, să te căsătorești că ai lăsat-o grea, să faci copii că e vârsta și toți au în jur. Chiar ai barista de la cafenea avea mesaje religioase din dorința de a aparține, sau june bine imbrăcate, dar nu feminine, din dorința de a epata. Totul părea de plastic, sintetic, un scenariu din care nimeni de frică nu ieșea.

Și ca deobicei ceva de pe net se potrivește și iaca am dat de acest filmuleț. Oare de aceea cei din jurul meu, cunoscuti îi voi numi cel mult, sunt căsătoriți și au copii, joburi și credite? Chiar cred în asta sau sunt oi albe ce urmează turma. Oare de aceea mă privesc cu condescendență și cu oarecare milă?

https://youtu.be/C0brSd48kSs?si=AArxtDdtpz2WN5bw