Doi metri pătrați de liniște

Autor: Tudor Tescoveanu Page 2 of 3

Portocala mecanică – Anthony Burgess

O carte stranie cu siguranță. Citind prefața așteptările au fost pentru o carte dezgustator de violentă. Totuși deși acțiunile din carte sunt cu adevărat atroce carte cu siguranță nu este.

Cartea este un test de moralitate caci atunci când ai de a face cu un răfăcător care îți sunt atribuțiile ca srat? Să îl ți departe de societate? Să îl ajuți să se îndrepte? Să corectezi problema ibdiferent de consecințe?
Ce te faci când soluția esre mai rea decât simptomele iar problema este ignorată?

Carte audiată sub lectura lui Massimiliano Nugnes.

Home schooling sau school at home?

Tocmai am avut un oaspete din Polonia, o fată de 18 ani care face HS așa că evident am profitat de situație pentru a afla mai multe despre sistemul lor educațional.

Se pare că odată cu COVID au descoperit că similar cu România legea spune cu sunt obligatorii 12 ani de școală dar nu obligă la prezența într-o clădire ci doar să fie înscriși undeva. Așa că un “băiat deștept” a creat o școală online unde se pit înscrie copii pentru a face HS. Interesant este că în Polonia școlile primesc o sumă fixă pentru fiecare elev indiferent dacă școala este fizică său online (se pare că șmecheria era în lege de mult dar nimeni nu s-.& prins până acum 4 ani când a fost înființată prima și pentru moment prima școală online/HS). 

Datorită acestei șmecherii legislative pentru elev școala online este ca și gratuită plătind doar o mică sumă lunară (dacă am înțeles corect 30€/lună. Însă din același motiv școală online/HS urmează aceeași programă cu școlile fizice avantajul fiind că poți să îți faci programul cum vrei și nu ai decât un test la sfârșitul semestrului (zero extemporale). Trebuind însă să respecte identic programa publică nu pot oferi nimic de interes și nu pot fi o școala specializată (școală sportivă sau de arte).

Și asta ar putea fi ok dacă nu ai o problemă cu programa standard până când auzi că recent datorită evoluție războiului din Ucraina guvernul polonez evaluează că în cadrul cursului de apărare pe care copii îl urmează începând cu clasa a 9-a vor să introducă folosirea de arme de foc ( se vor pregăti cu arme cu aer comprimat în poligon).

Acum nu știu ce ați face dar dacă ș în școala online/HS ai obligația de a trage cu un pistol atunci…
Cât privește corporatizarea educației cred că este cel puțin rău dat fiind că ia bani din sistemul public care și așa abia se descurcă lăsând omul de rând cu o educație și mai slabă…

Earth – Life like a video gsme

Am primit deunăzi link-ul de mai jos de la un om cu care am.început sa leg o interesantă prietenie. Cine ar fi crezut că o eșuată vizita în București aș fi reușit să pun într-o lumină interesantă doar pentru că am vrut să înfrunt “fantomele” trecutului.

Revenind la link este o interesantă perspectivă asupra vieții abordată prin logica un joc video. Totuși dacă tot suntem aici să luăm un „creion” și să analizăm.

Pentru că lista e mai scurtă voi începe cu lucrurile negative. Vorbește prea des de „coins” și îi preia capitalist (special pentru tine C am folosit cuvântul) căci lasă de înțeles că fără nu se poate, că acesta pare să fie un important scop al jocului (deși pe lista finală cum să ajungi pe „leaderboard” nu apare. „To make a character” pare să fie unicul mod de a fi părinte și deși nu cred că este intenționat are un aer de condescendență adopția fie neexistând ca opțiune fie fiind o soluție inferioară.
Dacă păstra ideea de NPC ca un semnal de alarmă era perfect dar când dă exemplu unui „shopkeeper” ca NPC și faptul că sunt o necesitate în joc sună incredibil de condescendent pentru joburi incredibil de necesare și colonialist căci „fără NPC de unde am avea atâtea lucruri la prețuri mici”.

Trecând însă peste aceste mici „erori” îmi plac multe precum ideea că avem prea multe programe care rulează în fundal, ca un coach are „cheat codes”, că sunt atâtea tentații iluzorii care ne împiedică să facem „levul up” și că e important să ne alegem „quest-urile”, sau cum ar spune C „antreprenoriat”.

Însă cel mai interesante sunt criteriile care fac jocul distractiv (dacă stabilești conexiuni și relații de iubire, dacă te implici în activități semnificative, dacă ai o mentalitate echilibrată, dacă ai o sănătate bună, dacă ți-ai găsit un scop în viață), ce calități ai nevoie pentru a crea „questuri” (Curiozitate, pasiune, sens, autonomie și abilități.) și care sunt criteriile secrete la evaluarea finală (dacă am trăit cu dragoste în inimă și nu cu frică, dacă am fost colaborativi și nu individualiști/exploatativi,dacă am fost adaptabili, dacă am fost autenticitate și dacă am contribuit)

Vizionare plăcută!

White guilt – Remușcarea privilegiului alb

Privesc această “foaie albă de hârtie” și este ușor ironic dat fiind că vreau să vorbesc despre privilegiul omului alb. Este o altă expresie care spune că nu vezi pădurea de copaci și tot așa cei mai mulți nu sunt conștienți de enormul privilegiu al faptului că sunt membri ai etniei majoritare (români), ai religiei majoritare (ortodoxi), ai culorii de piele majoritare (european), trăim în România unde avem garanția siguranței (poliția), păcii (NATO și UE) și garanția sănătății (asigurați).

Pe deoparte privim cu condescendență la romi care nu au nici etnia, nici religia și nici culoarea pielii potrivite, ca să nu mai vorbim de siguranța zilei de mâine, iar pe de altă parte credem că dacă noi am reușit înseamna că pot și alții, că dacă nu au reușit înseamnă că nu au tras de ajuns de tare, că sunt leneși și că le place să stea cu mâna întinsă.

Însă ce uităm este că dincolo de privilegiu, multă muncă și determinare este nevoie și de incredibil de mult noroc. Într-un sistem ierarhic posturi sunt finite dar drumuri prin care să ajungi la ele sunt infinite. Poate părea că ai ajuns unde ești doar prin determinare și multă muncă, dar deși acestea sunt reale ca totul să fie complet altfel e nevoie doar de un mic “ghinion”. Se putea ca în ziua de interviu să plouă, se putea ca la întâlnirea ea să nu ajungă și astfel să nu ai același statut sau ea să nu fie mama copiilor voștri, sau când ți-ai terminat de construit casa un incendiu întâmplător să îți năruie tot și să nu mai ai din ce să o pornești de la capăt.

Dar poate ești ca mine și toate planetele ți s-au aliniat și tot ce ți-ai putea dori ai obținut, și atunci te întrebi de ce tu și nu alții, de ce altora le lipsește și tu ai din belșug, de ce tu ai sprijinul familial și prietenii, curajul și încrederea în sine, banii și educația. Sper să te preocupe și să încerci să dai din preaplinul tău căci deși nu pare ai deja mai mult decât majoritatea, ai totul.

Poate că sunt naiv și poate că sufăr de sindromul salvatorului, dar dacă îi atunci acela să fie păcatul meu și cei ce nu au nimic să primească o bucată din mine, încredere de sine, optimism, perspectiva, suportul familial, resursele, cumpătarea, educația, norocul. Mie sigur mi-ar fi mai ușor să duc așa povară.

Film – Somewhere in time

Un film bun nu aș spune că este, totuși cred că este un film captivant care m-a ținut în priză până în ultima clipă. O poveste de dragoste în care timpul joacă un rol incert, undeva între facilitator și piază rea, o poveste de dragoste în care dragostea la prima „pre”vedere este o normalitate și în care această dragoste rezistă infiitul test al timpului.

Nu cred în dragoste la prima vedere, deși mi s-a întâmplat odată, și nici în dragoste care trece testul timpului, deși am visat pe cineva timp de 20 de ani iar alta a declanșat epilepsia mea, chiar și așa filmul are ceva care mă face să îl recomand, o aroma neașteptată dat fiind ingredientele, un mister a cărui cauză sau rezolvare nu o dibuiești.

Și astfel privind filmul am realizat, încă o dată, că pentru a primi e necesar să dai căci doar un ulcior gol poate fi umplut. Doar scriind și eliberând preaplinul din mine voi putea scrie ceva ce nu sunt eu căci tot ce am așternut până acuma pe „hârtie” poate fi cel mult interesant relatat dar nu creativ. Deși simt actul de creație cum fierbe în mine nu poate ieși la suprafață până nu voi elibera spuza experiențelor anterioare pentru a face loc creativității.

How to think like a monk – Jay Shetty

Cărțile de dezvoltare personală au trezit mereu în mine un soi de antipatie, desgust, pe deoparte pentru că mi-am imaginat că ofera soluții concrete, „faci x și vei fi fericit”, și pentru că ideea de a mă lăsa pe mainile altuia pentru a merge înainte înseamnă că sunt în capabil sa dezinteresat să rezopv singur propriile provocări.

Am urmărit însă pentru multă vreme canalul de youtubr al lui Alain de Botton, School of life, și poți cu ușurință sa privești conținutul disponibili ca material de dezvoltare petsonală. Cum însă acest canal mai mult punea întrebări și ridica probleme decăt să dea soluții, cumva vazând acest titlu mi-am spus că vreau să îmi încerc norocul. Poate că era o sămânță de încredere căci se pare că îl auzisem mai demult într-un podcast, dar cine știe.

Dacă ai cartea tipărită citește-o astfel căci deși este citită de autor nu cred că este cel mai bun format cu excepția situației în care o asculți cu o mână pe butonul de pauză și cu alta pe un creion cu care îți faci notițe.

Este o carte densă care deși durează 11 ore să o audiezi nu ar trebui să o citrști în câteva zile așa cum am făcut-o eu în această primă instanță. Să încerc să scriu o recenzie ar fi la fel de inutil și irealizabil cum ar fi să scri o recenzie despre biblie sau Profetul de Kahill Gibran. Biblia, cel puțin teoretic, este un compendiu de parabole care să te îndrume în viață la fel cum cele două cărți cuprind o sperie d învățături despre multe din culorile vieții.

Ce pot spune este că este o carte scrisă cu multă modestie din dorința de a împărtăși o experiență, o perspectivă, care ne poate ajuta pe oricare. Însa nevoile noastre sunt diverse atât de la individ la individ cât și în timp motiv pentru care cartea poate fi recitită în momente de cumpănă, sau poate mai bine în momente de relaxare, căci va oferii inspirația potrivită pentru acel moment.

Carte audiată sub lectura autorului.

De ce nu voi fi vreodată un antreprenor

Sistemul economic actual și prin extensie societate, vede în antreprenoriat un ideal, sursa inovației și implicit a bunăstării economice și unul din atributele esențiale contemporane. Cumva ne face pe toți să ne simțim milionari în i nu ceea ce suntem, nesemnificativi pioni pe o enormă tablă de joc cu jucători și interese necunoscute.

Chiar dacă acesta este standardul nu mă pot implica în așa demers pe mitive de etica căci prin esență antreprenoriatul este un demers extractiv și exploatativ și nu unul aditiv și cooperativ.

Scopul oricărei activități economice este de a extrage ptofit și implicit antreprenorul este cel ce vrea să extragă mai mult profit fie exploatare mai intensă fie printr-o idee strălucită care mai târziu o va vinde scoțând profit. Însa nimeni vreodată nu a venit cu o idee cum poate îmbunătății viața omului ci a încer at să vândă ceva care să poată vinde ca îmbunătățind viața omului.

Când încerc să implementez proiecte nu mă gândesc niciodată la profitabulitatea lor ci la ce pot oferii și cum pot foace proiectul sustenabil astfel încât să îmi pot permite să îl repet. Pe deoparte este clar mentalitatea sindromului impostorului deși știu exact cine sunt și ce pot, însă când ideea este să dau mai departe ce știu, a cere bani sună ca și cum aș mânji ideea.

Probabil cineva ar spune că îi mentalitate de voluntar, și poate au dreptate motiv pentru care un ONG sub aripă nu sună rău deloc.

Scurt metraj – Off book

Dacă ceva am remarcat în vizita mea la București este lipsa de autenticitate a celor cu care am interacționat. Parcă toți încercau să se încadreze în tipare în care deși nu se regăseau faceau toate eforturile să le urmeze. Perezența la corporație că altfel nu pot plăti școala copilului, acceptarea neasumării bărbatului căci „așa sunt ei”, să te căsătorești că ai lăsat-o grea, să faci copii că e vârsta și toți au în jur. Chiar ai barista de la cafenea avea mesaje religioase din dorința de a aparține, sau june bine imbrăcate, dar nu feminine, din dorința de a epata. Totul părea de plastic, sintetic, un scenariu din care nimeni de frică nu ieșea.

Și ca deobicei ceva de pe net se potrivește și iaca am dat de acest filmuleț. Oare de aceea cei din jurul meu, cunoscuti îi voi numi cel mult, sunt căsătoriți și au copii, joburi și credite? Chiar cred în asta sau sunt oi albe ce urmează turma. Oare de aceea mă privesc cu condescendență și cu oarecare milă?

https://youtu.be/C0brSd48kSs?si=AArxtDdtpz2WN5bw

Film – Don’t look up

Îi o vorbă românească „domnia și prostia se plătesc”. Sunt zilele acestea din păcate în București și remarc cum o populație întreeagă este oarbă la mizeria, zgomot, mirosuri, prețuri ridicol de mari, stres, trafic… Și totuși în pofida tuturor acestor aspecte locuiesc aici orbiți de mirajul banului.

Așa și filmul propune un scenariu în care deși abordarea ce ar trebui urmată este evidentă nu doar că nu se face nimic ci la început este ignorată situația, apoi politizată, apoi exploatată economic. Iar omul de rând neștiind ce să facă este tratat de autorități ca un yo-yo, ca o turmă de oi.

Filmul este o incredibilă parodie cu un evident apropo la modul în care tratăm azi schimbările climatice. Darpoate mai trist este că pentru mulți sunt sigur că este doar o comedie iar conceptul de a se trezi și face ceva este prea inconfortabil. Sunt pur și simplu orbi la acest film așa cum sunt și la schimbări climatice sau efectul fumatului. Din păcate este orbire prin alege.

Ascultă și un podcast cu regizorul filmului:

Ascension – Nicholas Binge

O carte între demență, credință și autism. Poate sunt eu libertin în modul în care folosesc termenul autist însă caracterul principal pare să fie atât de neintegrat încât nu știu un cuvânt mai potrivit, cu atât mai mult cu cât este o permanentă stare în viața lui.

Premiza cărții o percep ca stupidă însă formatul de scrisoari jurnal adresate unei nepoate reușește să te țină în priză mai ales că are un aer de autentic cu fapte din prezent ce se întrepătrund cu fapte din trecut ceea ce îi dau un aer de mister. Pare să fie o călătorie, o ascensiune către un vârf dar este o călătorie psihologică înapoi către amintir îngropate.

Carte audiată sub lectura lui Peter Kenny.

Page 2 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén